Internaţional

Preţurile la gazele naturale au scăzut puternic în Europa după ce Rusia a rezervat capacitate pe conducte

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa s-au prăbuşit vineri, după ce Rusia a rezervat, în ultimul moment, capacitate de transport de gaze naturale pe conducte, transmit Bloomberg și Agerpres.

Cotaţiile futures la hub-ul din Olanda au scăzut vineri cu până la 16%, în urma anunţului Rusiei care a mai diminuat o parte din îngrijorările legate de aprovizionarea cu gaze, temeri care au fost reduse şi de estimările că mai multe cargouri de gaze naturale lichefiate vor ajunge în Europa. În plus, prognozele meteo arată de asemenea că un val de frig care va începe săptămâna viitoare nu va dura atât de mult pe cât se estima anterior.

Gigantul rus Gazprom PJSC a rezervat aproximativ 30% din spaţiul din conductă pentru a livra gaze naturale din Rusia spre Germania via Polonia la licitaţiile overnight.

În replică, vineri cotaţiile la gaze cu livrare în luna următoare la Bursa de la Amsterdam au scăzut până la 120,60 euro pentru un Megawatt-oră.

„Indiferent care este motivul pentru această rezervare de capacitate în ultimul moment, el scoate în evidenţă în mod clar problema diminuării rapide a stocurilor cu care se confruntă Europa”, a spus Ole Hansen, analist la Saxo Bank A/S.

Luni, traderii vor urmări cu atenţie licitaţia lunară pentru capacitate de tranzit, licitaţie care va oferi un indiciu cu privire la planurile Gazprom referitoare la livrări în luna următoare.

Dacă Rusia va decide să deschidă în sfârşit robinetele, după ce şi-a limitat exporturile la cantităţile prevăzute în contractele pe termen lung, cotaţiile la gaze la bursa din Olanda ar putea cădea rapid până la un nivel apropiat de 80 euro pentru un Megawatt-oră, susţine Ole Hansen.

Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button