Ministerul Educației, împreună cu UNICEF și Centrul Clasa Viitorului, a lansat programul DigiProf – o inițiativă de formare profesională continuă destinată cadrelor didactice din învățământul general. Programul are două niveluri – A (începător) și B (intermediar) – și oferă instruire personalizată, în funcție de nivelul digital al fiecărui profesor. Cursurile durează 150 de ore per nivel și se desfășoară într-un format hibrid, cu activități online și sesiuni față în față, conform sursa.
Ministrul Dan Perciun a declarat că obiectivul este ca, până la mijlocul anului 2026, 10.000 de profesori să fie formați, pentru a crea o bază solidă de competențe digitale în școli. UNICEF sprijină inițiativa cu peste 400.000 de dolari, subliniind că educația digitală este esențială pentru pregătirea elevilor în lumea actuală. Reprezentanta UNICEF, Maha Damaj, a încurajat profesorii, spunând că aceștia joacă un rol-cheie în reducerea prăpastiei digitale între generații.
Imagine: ilustrativă, sursa