Război în Ucraina

Război în Ucraina, ziua 451: Mai multe explozii puternice s-au auzit în oraşul Mariupol/ Danemarca va pregăti piloţii ucraineni pe avionul de luptă de fabricaţie americană F-16

UPDATE „Dacă reuşim să ajutăm Ucraina să vină către familia europeană înseamnă că Republica Moldova vine către Europa, că Georgia vine către Europa şi pentru prima dată în istoria naţională, România nu va mai fi o ţară de frontieră, ci vom fi noul centru de greutate al Europei. Este important, dincolo de acest război, pentru că se reconfigurează Europa”, a declarat adjunctul șefului NATO, Mircea Geoană, la Digi24. „Aş spune că următoarea perioadă este foarte, foarte importantă. Vorbim despre Ucraina, dar trebuie să fim cu ochii pe un palier mult mai mare”, a atras el atenţia. „Ne interesează foarte mult Republica Moldova, este o ţară care are nevoie de sprijin acum”, a continuat el. „Inclusiv la Washington, inclusiv la Bruxelles, în job-ul meu, în relaţia cu UE, în relaţia cu Parisul, în relaţia cu toate capitalele mari, pledez cauza Republicii Moldova, pentru că pentru o ţară ca Republica Moldova, o şansă de a evada din blestemul geografiei şi de a reveni către Europa civilizată şi către noi toţi apare de două ori pe secol”, a subliniat secretarul general adjunct al NATO, potrivit sursei.

UPDATE Fugind de Putin, fostul viceprim-ministru al Rusiei a fost depistat în biroul israelian de imigrare. Anatolii Ciubais, care a fugit din țara sa din cauza opoziției sale față de războiul din Ucraina, ar fi obținut cetățenia israeliană, notează NewsWeek.

UPDATE Rusia şi-a schimbat obiectivul atacurilor sale asupra Ucrainei, în încercarea de a împiedica pregătirile contraofensivei ucrainene, a declarat un oficial al serviciilor de informaţii din Ucraina, conform Reuters, scrie Rador. După luni de atacuri asupra infrastructurii energetice ucrainene, forţele ruse atacă tot mai des obiective militare, spune Vadim Skibiţki, reprezentant oficial al Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev. „Înainte nu au reuşit să ne distrugă sistemul energetic, iar acum au total alte priorităţi – de a ne perturba planurile şi pregătirile pentru acţiunea (militară) activă din timpul campaniei de primăvară-vară”, a declarat el pentru portalul de ştiri RBK-Ukraine.

UPDATE Oficialii americani iau în calcul posibilitatea ca războiul din Ucraina să se transforme într-un „conflict înghețat” care să dureze mulți ani de acum înainte, poate chiar decenii, similar cu cel din Pneinsula Coreeană, divizată între Coreea de Nord și Coreeea de Sud, potrivit Adevărul.

UPDATE Compania rusească de mercenari Wagner continuă să folosească intermediari pentru a cumpăra echipamente din China pentru activitățile sale din Ucraina și Africa. Acest lucru relevă incapacitatea sancțiunilor occidentale de a reuși să taie cu succes fluxurile de aprovizionare ale grupului, relatează Financial Times, citat de Kyiv Independent. 

UPDATE Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, a avertizat cu privire la amenințarea unui conflict global mai amplu până la sfârșitul deceniului, cerând o creștere a cheltuielilor militare din Regatul Unit, scrie Financial Times.

UPDATE Nivelul radioactivităţii mediului din România nu a fost afectat de recentele explozii din Ucraina, transmite Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Într-o postare pe Internet, reprezentanţii instituţiei arată că românii nu au niciun motiv de îngrijorare din acest punct de vedere, pentru că monitorizările din această perioadă arată valori normale. Precizările au fost făcute în contextul în care un apropiat al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a afirmat că un nor radioactiv, rezultat în urma exploziei unui depozit de muniţie din Ucraina, ar fi ajuns în Polonia, notează Rador.

UPDATE Rusia l-a plasat pe procurorul-șef Karim Khan, de la Curtea Penală Internațională (CPI), pe lista persoanelor căutate, după ce instanța de la Haga l-a pus sub acuzare pe președintele Vladimir Putin pentru presupuse crime de război și a emis un mandat de arestare pe numele lui, relatează vineri site-ul rus independent de știri Mediazona, potrivit The Moscow Times.

UPDATE Polonia a cerut Chinei să condamne agresiunea rusă împotriva Ucrainei, cu ocazia unei întrevederi cu emisarul special chinez Li Hui, care a fost însărcinat de Beijing să poarte negocieri pentru o „rezolvare politică” a războiului început de Rusia, informează Agerpres.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că salută decizia Statelor Unite de a se alătura coaliţiei internaţionale în furnizarea de avioane F-16 Ucrainei şi instruirea piloţilor ucraineni. Domnul Zelenski a subliniat că aceste avioane vor consolida semnificativ forţa aeriană a Ucrainei. Kievul cere de multă vreme avioane de luptă F-16, de fabricaţie americană, notează Rador.

UPDATE Joe Biden le-a transmis vineri liderilor din G-7 că va da undă verde livrării de către occidentali de avioane de luptă Ucrainei, inclusiv F-16 americane, a indicat vineri un înalt responsabil al Casei Albe, transmite AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE Rusia a anunțat vineri, 19 mai, că a interzis intrarea pe teritoriul său a 500 de cetățeni americani, inclusiv a fostului președinte american Barack Obama, ca răspuns la sancțiunile impuse de Washington, informează AFP, potrivit The Moscow Times.

UPDATE Mai multe explozii puternice s-au auzit vineri seara în oraşul Mariupol, din sud-estul Ucrainei, care este sub controlul ruşilor de aproape un an, iar un consilier al primarului ucrainean, aflat în afara oraşului, susţine că exploziile au avut loc la o bază a forţelor Moscovei, relatează CNN, citat de news.ro. Petro Andriuşcenko, care nu se află în Mariupol, a declarat pe Telegram că este vorba despre o bază ce găzduieşte aproximativ 150 de soldaţi ruşi şi care este folosită în principal pentru sprijinul apărării aeriene.

UPDATE Tenismena ucraineană Anhelina Kalinina a învins-o pe rusoaica Veronika Kudermetova în semifinalele turneului de la Roma, vineri, și a refuzat să dea mâna cu adversara sa la finalul partidei, potrivit CNN. Ucraineanca în vârstă de 26 de ani a declarat că o bombă a explodat în apropierea academiei de tenis unde lucrează părinții ei din Kiev. Ea a mai spus că bunicii ei s-au mutat din Nova Kahovka, orașul ei natal, după o explozie în apropierea casei lor.

UPDATE Fără avioane moderne, Ucraina este nevoită să improvizeze, spun oficiali americani citați de CNN. Concret, trupele ucrainene au folosit în ultimele săptămâni sistemul de apărare aeriană Patriot, fabricat în SUA, pentru a doborî cel puțin un avion de luptă rusesc. Totul în contextul în care avioanele rusești încearcă să lovească ținte netrecând de liniile defensive rusești, făcându-le astfel dificil de vizat de către Ucraina cu sisteme cu rază mai scurtă de acțiune precum NASAM. Avioanele rusești vizate de Patriot se află de obicei într-o misiune de bombardament asupra țintelor ucrainene, au spus oficialii americani, care au mai precizat că depinde numai de ucraineni când și cum folosesc sistemul Patriot, potrivit Știripesurse.

UPDATE Volkswagen a finalizat vânzarea fabricii sale Kaluga din Rusia şi a subsidiarele sale locale, a anunţat joi grupul auto german, după luni de dispute cu autorităţile de la Moscova privind tranzacţia, transmite Reuters.

UPDATE Danemarca va contribui la pregătirea piloţilor ucraineni pe avionul de luptă de fabricaţie americană F-16, după sprijinul şi „semnalul pozitiv” al Washingtonului, a anunţat vineri ministrul danez al apărării, notează AFP.

UPDATE Justiţia americană l-a menţinut vineri în arest preventiv pe tânărul soldat inculpat în urmă cu o lună pentru că a difuzat o serie de documente secrete, în special despre războiul din Ucraina, scurgeri care au stânjenit Washingtonul, scrie AFP,citat de Agerpres.

UPDATE Duma de Stat a Rusiei a adoptat un „proiect de lege fundamentală” care vizează integrarea deplină a regiunilor anexate ilegal de la Ucraina în sistemul sportiv al ţării, relatează insidethegames.

UPDATE Guvernul ungar este loial Ucrainei, care a fost atacată, dar este „de neconceput ca Ucraina, neglijând valorile europene şi încălcând drepturile comunitare şi individuale, să devină membră a Uniunii Europene”, a afirmat vineri la Budapesta şeful de cabinet al premierului ungar, conform Agerpres. Guvernul ungar cere „încetarea focului şi pace cât mai curând posibil” în Ucraina, poziţie care „nu serveşte doar interesele nostre, ci va salva vieţi ucrainene şi ungare”, a subliniat responsabilul ungar. Acesta a menţionat că guvernul ungar a condamnat agresiunea rusă şi va primi fără limite refugiaţi din Ucraina, căreia îi va acorda de asemenea ajutor umanitar.

UPDATE Liderii celor „Șapte Mari Puteri” (Germania, Marea Britanie, SUA, Canada, Franța, Italia și Japonia), în prima zi a summit-ului din Japonia, au cerut Rusiei să-și oprească agresiunea și să-și retragă imediat, complet și necondiționat  trupe de pe teritoriul Ucrainei. În declarația comună, ei au subliniat că „Rusia a început acest război și ea îl poate opri”. Totodată, participanţii la summit  au subliniat că există condiții obligatorii pentru realizarea unei păci juste în Ucraina. 

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat vineri ţările participante la summitul Ligii Arabe să sprijine iniţiativa sa de pace pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina. El le-a cerut liderilor să lucreze direct cu Kievul, fără intermediari, relatează Reuters.

#Ucraina #razboi #Rusia

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button