Politică

Recean, la Summitul Inițiativei celor 3 Mări: „Moldova, hotărâtă să contribuie la eforturile de reconstrucție a Ucrainei”

Republica Moldova este hotărâtă să contribuie la reconstrucția Ucrainei. Declarația a fost făcută de prim-ministrul țării, în cadrul Summitului Inițiativei celor 3 Mări, găzduit de Vilnius. Șeful Guvernului de la Chișinău susține că apropierea geografică dintre Moldova și Ucraina face țara noastră potrivită pentru a fi un hub logistic central în procesul de reconstrucție a țării vecine, aflate în război de mai bine de doi ani, transmite sursa.

„Am discutat despre consolidarea cooperării regionale. Ne-am unit eforturile și lucrăm împreună pentru a asigura securitatea energetică, informațională și cea de infrastructură a țărilor noastre, dar și pentru a construi o regiune dezvoltată și puternică. Moldova este pregătită să joace un rol activ în acest sens. Suntem hotărâți să contribuim la eforturile de reconstrucție a Ucrainei, iar apropierea noastră geografică ne face potriviți pentru a fi un hub logistic central în acest proces”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.

Menționăm că premierul Dorin Recean efectuează o vizită de lucru în capitala Lituaniei. La ediția a IX-a a Summitului Inițiativei celor Trei Mări participă, inclusiv, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski și cel al României – Klaus Iohannis.

Potrivit Guvernului, șeful Executivului de la Chișinău va avea întrevederi cu președinta Seimasului de la Vilnius, Viktorija Čmilytė-Nielsen, și cu prim-ministra Ingrida Šimonytė.

De asemenea, agenda premierului include o discuție cu cetățenii țării noastre stabiliți în Lituania.

#Recean #Summitul_3_mări #reconstrucție_Ucrainei

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button