Politică

Reformă: Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței va fi reformată

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței va fi reformată. Despre aceasta au anunțat reprezentanții Guvernului în cadrul unei conferințe de presă, informează sursa.

Premierul Natalia Gavrilița a spus că Agenția are un rol foarte important în protecția drepturilor consumatorilor, însă în ultimii ani a fost foarte ineficientă.

„În loc să verifice încălcările admise în adresa consumatorilor și să prevină abuzurile, această agenție n-a făcut nimic”, a declarat ea.

La rândul său, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a spus că a fost instituită o Comisie și este verificată activitatea instituției, or, în actualele condiții de criză este foarte important că agenția aceasta să fie una eficientă.

„A fost instituit moratoriu la controale până la restructurarea agenției și evaluarea angajaților. Această instituție trebuie să activeze în interesul cetățenilor, de aceea, în prezent se lucrează la un plan de restructurare, va urma o hotărâre de Guvern și apoi se va purcede la evaluarea personalului și reformarea din temelii a acestei agenții”, a explicat ministrul.

#Reformă #Protecția_Consumatorilor #Moratoriu

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button