Societate

Reparație pe jumătate? Ce spune pretorul sectorului Centru despre reabilitarea subteranei de pe strada Ismail

Au început lucrările de reparație a subteranei de la intersecția străzii Ismail și bulevardul Ștefan cel Mare. Se întâmplă după trei ani de la promisiunea lui Ion Ceban. Deși, inițial, s-a discutat despre o reparație capitală, cu locuri moderne pentru agenții economici, astăzi, am aflat că vor fi renovate doar căile de acces.

Exact acum trei ani, Ion Ceban a inspectat această subterană și a promis, sus și tare, că în curând, totul va fi reparat. Atunci, edilul a numit spațiul asemeni unei piețe centrale mai mici, precizând ca buticurile vor fi evacuate și cel mai probabil construite altele noi. Lucru care a rămas doar în vorbe. 

Astăzi, însă pretorul sectorului Centru ne-a spus că au început să fie restabilite doar fațadele și scările. 

„Noi nu facem reparație înăuntru, doar scările, accesele. Ele cum au fost așa și au rămas, noi nu atingem nimic înăuntru”, ne-a comunicat Vadim Hîncu, pretorul sectorului Centru.

Trecătorii pe care i-am întâlnit astăzi acolo ne-au spus că sperau, totuși, ca întreg spațiul să fie reparat întrucât multe din magazine sunt deja învechite. 

„- Acum văd că s-au pornit să demoleze tot ce-i rău și să facă din nou, să construiască. 

– Dar cum credeți trebuia lucrul acesta să fie făcut mai devreme sau nu? 

– Sigur că da, demult aici era dezordine, acum cred că se apropie alegerile și trebuie repede în clipă de făcut” 

„ Demult trebuie făcută, pur și simplu așa-i răspunderea primarului, la toți.”

„Eu cred că este necesară, dar e foarte periculos, pentru că sunt foarte mulți bătrânei pensionați și merg pe scările acestea, dacă cineva își rupe un picior sau se întâmplă că se grăbesc, viața e haotică, cine plătește!?” 

Unii, însă s-au arătat nedumeriți de ce lucrările au fost pornite iarna. 

„Eu nu sunt meșter, el știe mai bine.” 

„ Dacă s-a început reparația înseamnă că-i bine, e foarte bine. Vine primăvara și când va fi mai multă lume și aglomerație, va fi bine.” 

Contactat telefonic de TV8, pretorul sectorului Centru ne-a spus că lucrările urmează să fie finalizate până-n vară, iar despre renovarea în totalitate a subteranei nu se discută. 

„Noi intervenim acum la accesele, intrările, scările și fațadele din afară. Până la vară ar trebui să fie gata. Pretura are două proiecte bugetate, au avut loc licitații” 

Astăzi, la fața locului nu era niciun muncitor. L-am întrebat pe Vadim Hîncu și despre costuri, dar acesta ne-a spus să revenim luni pentru că nu are informația la el.

#pretorul_Centru #subterana #reparații #Ion_Ceban

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button