Necategorizat

Republica Moldova va primi 27 milioane de dolari din partea Fondului Internațional Monetar

Fondul Internațional Monetar va acorda Republicii Moldova circa 27 de milioane de dolari SUA (20,65 mln de DST). Decizia a fost luată de Consiliul de directori executivi al FMI, după ce Fondul a finalizat a doua evaluare a programului cu Moldova cu o durată de 40 de luni, susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF). 

Banii acordați vor fi folosiți pentru suport bugetar. Potrivit FMI, țara noastră se va confrunta în continuare cu numeroase provocări.

„Se estimează că economia se va contracta cu 1,5% în 2022, urmată de o restabilire modestă de 1,5% în 2023, din cauza războiului în Ucraina și a înrăutățirii perspectivelor principalelor parteneri comerciali ai Moldovei. Se estimează că inflația a atins un vârf, dar rămâne ridicată la 31,4% în noiembrie, iar deficitul fiscal va crește la 6% din PIB anul viitor, reflectând politicile de contracarare a crizei costului vieții și a crizei energetice, în timp ce deficitul de cont curent continuă să fie determinat de costurile mai mari ale importurilor de energie” se arată în comunicatul FMI. 

Director adjunct al FMI, Kenji Okamura, a declarat în cadrul consultărilor „invazia Federației Ruse în Ucraina afectează în continuare perspectivele economice ale Republicii Moldova”.

Conform prognozei Fondului, în 2023 deficitul bugetar va crește până la 6 la sută din PIB, reflectând impactul măsurilor de politici menite să tempereze gravitatea crizei în sectorul energetic și înrăutățirii nivelul de trai, iar deficitul contului curent va fi afectat în continuare de costurile mai înalte ale importului de resurse energetice.

#FMI #ajutor #economie

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button