Internaţional

Rishi Sunak ar putea rămâne fără mandat: Ce arată sondajele despre alegerile din Marea Britanie

Aproximativ 46 de milioane de britanici sunt așteptați astăzi la urne pentru a vota în cadrul alegerilor parlamentare. Toate sondajele dinaintea scrutinului creditează Partidul Laburist, de centru-stânga, cu o victorie majoră, iar dacă acestea se dovedesc corecte, mandatul de 18 luni al prim-ministrului conservator Rishi Sunak va lua sfârșit, transmite sursa.

Secțiile s-au deschis de dimineață, când au început să vină primii alegători. În cadrul sistemului parlamentar britanic, cetățenii își aleg reprezentanții locali pentru camera inferioară a Parlamentului, Camera Comunelor, și, implicit, următorul guvern. În joc sunt puse 650 de mandate, iar un partid are nevoie de 326 de locuri în parlament pentru a putea forma un guvern majoritar. În timp ce unii oameni sunt încrezători că alegerile vor determina o schimbare spre bine, alții nu și-au pus mari speranțe.

„Sperăm că lucrurile se vor ”curăța” puțin, dar cred că este timpul pentru o schimbare”.

„În acest moment, nici măcar nu contează, dar vreau să spun că, evident, se prevede că laburiștii vor câștiga. Personal, prefer verzii, dar conservatorii trebuie să plece”.

„Nu cred că vom vedea o schimbare prea mare, să fiu sincer, în ceea ce privește guvernul pe care îl avem. Toți au aceleași politici, aproape”.

Potrivit sondajelor, conservatorii, aflați de peste 14 ani la putere, riscă să sufere o înfrângere zdrobitoare. Totuși, în ultimul său discurs din campania electorală, premierul Rishi Sunak le-a cerut alegătorilor să „salveze Regatul Unit” de o majoritate laburistă.

#Rishi_Sunak #sondaj #Marea_Britanie

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button