Politică

RM a primit prima donație pentru sistemul de apărare prin intermediul IEP; Și Ungaria a anunțat un suport pentru Moldova

Prin intermediul instrumentului european pentru pace (IEP) în valoare totală de 87 de milioane de euro, în aceste zile Moldova a primit prima donație de echipamente moderne pentru sistemul de apărare. Un anunț în acest sens a fost făcut de președinta Maia Sandu, în cadrul conferinței de presă de totalizare a summitului Comunității Politice Europene, transmite sursa.

Președintele a accentuat că Uniunea Europeană ajută Republica Moldova să-și sporească capacitatea de apărare și să-și modernizeze Armata Națională.

„Prin intermediul instrumentului european pentru pace (IEP) în valoare totală de 87 de milioane de euro, în aceste zile Moldova a primit prima donație de echipamente moderne pentru sistemul de apărare. Suplimentar Polonia a anunțat o donație de șase avioane cu echipamente de protecție, cum ar fi căști, veste și tehnică de ultimă generație, pentru a ajuta Ministerul Afacerilor Interne să asigure ordinea și securitatea publică”, a spus Maia Sandu.

Președintele a anunțat o donație destinată domeniului apărării și din partea Ungariei.

„În aceste zile Ungaria s-a alăturat altor donatori la Fondul de încredere NATO pentru Moldova cu o contribuție de 300 de mii de dolari, fond care va fi folosit pentru întărirea capacităților de apărare a țării noastre. Le suntem recunoscători tuturor țărilor care contibuie la liniștea și pacea din republica Moldova”, a spus președintele.

În context Maia Sandu a amintit că în perioada desfășurării summitului cerul nostru a fost protejat de orice pericol de către forțele aeriene ale NATO. „Anume aceasta înseamnă să ai prieteni, parteneri pe care să te poți baza și care nu te lasă la nevoie. Așa ne vedem viitorul, unul în care toți copiii Moldovei sunt în siguranță”, a mai spus președintele.

#Moldova #donație #sistemul_de_apărare #IEP

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Vizualizări: 30