EconomiePolitică

Proiect de lege: Antreprenorii vor fi eliberați de amenzi pentru încălcări fiscale nesemnificative

Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul de lege care prevede ridicarea pragului financiar care definește încălcările fiscale nesemnificative, astfel eliminându-se amenzile pentru încălcările de până la 5 000 de lei pentru antreprenori și până la 500 de lei pentru cetățeni, transmite sursa.

Autorii inițiativei sunt deputații fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate” Dumitru Alaiba, Galina Sajin, Vasile Șoimaru, Ana Calinici și Valetina Manic.

Întrunită, pe 2 februarie, în ședință online, Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul respectiv pentru prima lectură.

Acesta prevede modificarea articolului 231 din Codul fiscal. Astfel, se va considera nesemnificativă încălcarea fiscală dacă suma, în cazul nerespectării modului de declarare sau în cazul diminuării impozitelor sau taxelor de către persoanele juridice sau persoanele fizice care practică anumite activități, va constitui până la 5000 de lei. În prezent, această sumă constituie până la 1000 de lei. Pentru persoanele fizice, aceleași încălcări vor fi considerate nesemnificative dacă pragul respectiv va fi de până la 500 de lei și nu până la 100 de lei cum este în prezent.

Astfel, antreprenorii care au comis încălcări fiscale în sumă de până la 5000 lei și cetățenii a căror încălcări constatate nu depășesc 500 lei nu vor fi sancționați, ci le vor fi aplicate avertizări.

Potrivit lui Dumitru Alaiba, modificările propuse vor micșora povara administrativă asupra agenților economici, în special, micilor antreprenori, și, totodată, vor permite autorităților de resort să se concentreze asupra unor evaziuni fiscale mari, săvârșite cu rea intenție.

Membrii Comisiei admit că, în cadrul discuțiilor ulterioare asupra proiectului, pragul propus al încălcărilor fiscale care se consideră nesemnificative ar putea fi majorat.

De menționat că pragul actual a fost stabilit în Codul fiscal în anul 2015.

#antreprenori #încălcări_nesemnificative #amenzi #Comisia_economie_buget_finanțe

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button