Politică

Roberta Metsola, susținătoare a eurointegrării Moldovei – realeasă președinte al Parlamentului European. Mesajul transmis de Maia Sandu

Roberta Metsola, o susținătoare a integrării europene a Republicii Moldova, a fost realeasă, cu o majoritate foarte largă, în funcția de președinte al Parlamentului European. S-a întâmplat pe 16 iulie. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, de rând cu alți oficiali internaționali, a felicitat-o pe Roberta Metsola pentru victoria obținută, transmite sursa.

Pe 16 iulie, a avut loc prima ședință plenară a noii legislaturi a Parlamentului European, aleasă la scrutinul de luna trecută. 623 de eurodeputați prezenți dintr-un total de 720 au ales noul șef al legislativului. În urma votului, Roberta Metsola, reprezentantă a Partidului Popular European – cea mai mare formațiune din legislativul UE, a câștigat al doilea mandat consecutiv de președinte al Parlamentului European: a obținut 562 de voturi. Singura adeversară a Robertei Metsola, reprezentanta stângii Irene Montero, a fost votată de 61 de europarlamentari.

Precizăm că Roberta Metsola este al doilea președinte al Parlamentului European care a reușit să câștige un al doilea mandat de când legislativul UE a devenit o instituție aleasă direct în 1979.

După realegerea în funcția de președinte al Parlamentului European, Roberta Metsola a început să primească felicitări de la oficiali internaționali. Cu un mesaj a venit inclusiv președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Sincere felicitări, dragă Roberta Metsola, pentru realegerea dvs. în funcția de președinte al Parlamentului European. Apreciem dedicarea dvs. pentru o Europă mai puternică și sprijinul dvs. neclintit pentru Moldova. Mult succes și așteptăm cu nerăbdare să continuăm colaborarea”, a scris șefa statului pe X.

#Metsola #Sandu #felicitare

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button