Ministrul român al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vâlceanu, a discutat cu vicepremierul și ministrul al Infrastructurii și Dezvoltării, Andrei Spînu, stadiul programelor comune de cooperare teritorială finanțate de Comisia Europeană și despre facilitățile oferite de UE pentru noi proiecte comune care pot fi susținute din fonduri europene. Sursă.
Cei doi oficiali au convenit constituirea unui grup tehnic comun pentru oferirea de expertiză în domeniul accesării diverselor surse de finanțare și pentru susținerea integrării europene a Republicii Moldova prin și împreună cu România, scrie Agerpres.
Ministrul român a prezentat oportunitățile de finanțare oferite din alte surse decât programele comune de cooperare teritorială, cum ar fi programele, mecanismele și inițiativele europene gestionate direct de Comisia Europeană, unde Republica Moldova poate fi partener.
La rândul său, Andrei Spînu a subliniat domeniile prioritare în care se dorește colaborarea cu România, după cum urmează: transport, construcții, dezvoltare regională, energie și eficiență energetică, subliniind importanța proiectelor comune pe partea de infrastructură.
În perspectiva viitoarei ședințe comune de Guvern România – Republica Moldova, ca demersuri pentru sprijinirea proiectelor de investiții ale Republicii Moldova, partea română și-a arătat susținerea pentru organizarea unor întrevederi comune la Bruxelles ale oficialilor români și moldoveni cu reprezentanți ai instituțiilor europene, scrie Agerpres.
Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020 a fost aprobat oficial de Comisia Europeană în data de 17 decembrie 2015, având un buget total de aproximativ 89 milioane de euro, din care buget ENI de 81 milioane de euro.
Programul contribuie la atingerea obiectivelor Instrumentului European de Vecinătate (ENI) prin promovarea culturii locale și a conservării patrimoniului cultural, prin dezvoltarea sistemului de sănătate la nivelul zonei vizate, a infrastructurii și nu în ultimul rând dezvoltarea educației și prevenirea și combaterea problemelor de securitate și siguranță.
Aria eligibilă a programului în România cuprinde 4 județe: Botoșani, Iași, Vaslui, Galați; iar în Moldova întreg teritoriul.
Domeniile de finanțare au fost sintetizate în următoarele axe prioritare: cooperare instituțională în educație pentru creșterea accesului la educație și a calității educației; promovare și suport pentru cercetare și inovare; conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric; dezvoltarea infrastructurii de transport transfrontalieră și a infrastructurii TIC; sprijin pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate și accesul la sănătate; sprijin pentru activități comune de prevenire a dezastrelor naturale sau provocate de om, precum și acțiuni comune în situații de urgență; prevenirea și lupta împotriva criminalității organizate și cooperarea polițienească.
Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 a fost aprobat de Comisia Europeană în data de 18 decembrie 2015, având un buget total de 49 milioane de euro (ENI).
Țările participante la program sunt România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia. Prioritățile programului sunt: promovarea în comun a afacerilor și antreprenoriatului în sectoarele turism și cultură; creșterea oportunităților comerciale transfrontaliere și modernizarea sectorului agricol și a celor conexe; îmbunătățirea sistemului de monitorizare în comun a mediului; promovarea în comun a unor acțiuni având ca scop conștientizarea privind deșeurile maritime și riverane.