Planul roşu de intervenţie a fost activat, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Călimăneşti din judeţul Vrancea, România, ca urmare a unei explozii la o magistrală de gaz, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Cinci persoane, angajaţi ai societăţii care execută lucrări la Autostrada Moldovei A7, au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale, transmite Agerpres.ro.
La faţa locului au intervenit şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială transport personal şi victime multiple, patru ambulanţe SMURD, două autospeciale de stingere de la SVSU Mărăşeşti, cinci ambulanţe SAJ Vrancea, precum şi mai multe echipaje de jandarmi şi poliţie.