Economie

România își asumă cheltuielile pentru reabilitarea podurilor de la Sculeni, Cahul și Leușeni

Cheltuielile pentru reabilitarea podurilor de la Sculeni, Cahul și Leușeni vor fi acoperite de România. Guvernul Republicii Moldova a ratificat acordurile privind realizarea lucrărilor, iar partea română creează caietul de sarcini pentru licitațiile necesare, transmite IPN.

În cadrul ședinței de guvern, ministra infrastructurii și dezvoltării regionale, Liliana Dabija a declarat că în luna septembrie vor fi anunțați agenții economici care urmează să efectueze lucrările. Se planifică că lucrările vor fi începute în primul semestru al anului 2024, iar podurile vor fi reparate până în anul 2027. „Importanța acestor poduri este incomensurabilă. Este mobilitate, sunt investiții, accederea pentru o piața europeană. Introducerea rețelelor noastre de transport la rețeaua europeană de transporturi”, a declarat ministra Liliana Dabija.

Toate cheltuielile vor fi suportate de statul român. „Vorbim de aproximativ 30 sau chiar până în 40 de milioane de euro”, precizează Liliana Dabija. Guvernul Republicii Moldova va suporta cheltuieli financiare doar pentru infrastructura de acces și de dotare a posturilor vamale respective.

#România #reabilitarea_podurilor #cheltuielile

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button