Politică

România vizează includerea Ucrainei, Republicii Moldova si Georgiei ca parteneri în proiecte în cadrul Inițiativei celor Trei Mări

România vizează includerea Ucrainei, Republicii Moldova si Georgiei ca parteneri în proiecte în cadrul Inițiativei celor Trei Mări (I3M). Declarația a fost făcută la Vilnius, Mircea Abrudean, șeful Cancelariei prim-ministrului României și coordonatorul național pentru această inițiativă regională, notează sursa.

Potrivit unui comunicat al Guvernului de la București, în marja participării la eveniment, delegaţia română a fost primită de viceministrul afacerilor externe, Jovita Neliupsiene, alături de coordonatorul naţional I3M lituanian, ambasadorul Gediminas Varvuolis, şi Dalia Tamosiuniene, consilier prezidenţial.

Cu acest prilej, Mircea Abrudean a menţionat că printre obiectivele României pentru Summit-ul organizat la Bucureşti, în perioada 6-7 septembrie a.c., se numără şi reafirmarea caracterului de platformă politică a Iniţiativei celor Trei Mări de promovare a consolidării infrastructurii pe axa Nord-Sud.

De asemenea, România vizează includerea Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei ca parteneri în proiecte I3M.

Totodată, Abrudean a subliniat rolul României în menţinerea funcţionalităţii sectoarelor energetice din Republica Moldova şi Ucraina, pe timp de criză, prin sprijinul acordat în procesul de interconectare a reţelelor de electricitate, pe de o parte, şi furnizarea de energie în regim de urgenţă, pe de altă parte.

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). 

Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. 

Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.

#Romania #Moldova #Ucraina

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button