Război în Ucraina

Salariul mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2023, mai mare cu aproape 2.000 de lei față de anul precedent

Cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2023, va fi de 11.700 de lei. O Hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernului din 28 decembrie.

Salariul mediu lunar pe economie este utilizat pentru a determina plafonul bazei de calcul a indemnizațiilor de asigurări sociale, venitul lunar asigurat al salariaților-rezidenți ai parcurilor pentru tehnologia informației, precum și mărimea pagubei care a dus la evaziuni fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor sau valoarea pagubei pricinuite în cazul săvârșirii  a unor infracțiuni din Codul Penal.

De asemenea, în baza salariului mediu lunar este calculată mărimea daunelor cauzate drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, în cazul refuzului neîntemeiat de eliberare a actului permisiv care a condus la restrângerea dreptului de desfăşurare a activităţii de întreprinzător, inclusiv desfăşurarea neîntemeiată a unor controale.

Cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul 2022, aprobat prin Hotărârea Guvernului din 29 decembrie 2021 constituia 9.900 lei.

#Salariu #mediu #economie

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button