EconomieSocietate

Salariul minim pe țară va fi majorat din 1 ianuarie 2023! Află despre ce sumă este vorba

Salariul minim pe țară va fi majorat din 1 ianuarie 2023. Astfel, pentru un program complet de lucru de 169 de ore în medie pe lună salariul minim pe țară va fi de  4000 de lei. Hotărârea dată a fost aprobată astăzi de Guvern, transmite sursa.

Cuantumul salariului minim a fost reexaminat de către Executiv după consultarea prealabilă a patronatelor şi sindicatelor, ţinându-se cont de modificarea prețurilor de consum, evoluția salariului mediu pe economie, volumul produsului intern brut, productivitatea muncii, precum şi de valoarea minimului de existență.

Potrivit calculelor efectuate de Ministerul Finanțelor, pentru anul 2023, din bugetul de stat vor fi alocate suplimentar 285 de milioane de lei, necesare pentru achitarea salariului minim majorat angajaților din sectorul bugetar, cu excepția celor din cadrul autorităților și instituțiilor publice aflate la autogestiune. În cazul acestora, necesitățile financiare din bugetul de stat vor fi estimate după implementarea hotărârii.

Amintim că, începând cu acest an, Guvernul a unificat salariul minim, acesta fiind aplicat în același cuantum atât în sectorul bugetar, cât și în cel real. Pentru anul 2022, valoarea salariului minim a fost de 3500 de lei.

#salariul_minim #majorare #Moldova #2023

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button