Politică

Sandu a primit premiul de 30 de mii de euro din partea României: „O apreciere pentru modul în care Moldova își apără dreptul de a trăi în pace”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit sâmbătă, 13 ianuarie, premiul „Timișoara Pentru Valori Europene”. Șefa statului susține că premiul acordat de municipiul Timișoara din România, care vine însoțit de 30 de mii de euro, reprezintă o apreciere pentru felul în care „cetățenii Republicii Moldova își apără dreptul de a trăi în libertate, pace și democrație”, transmite sursa.

„(…) Maia Sand nu este singură. Umerii ei, umerii Europei pot fi întăriți de fiecare dintre noi. În semn de recunoaștere a eforturilor și a parcursului său, municipiul Timișoara acordă cu mândrie premiul „Timișoara Pentru Valori Europene” președintei Maia Sandu. Doamna președintă, ne inspirați pe toți în aceste vremuri dificile. În numele Timișoarei, vă mulțumesc. Vă urăm tot binele din lume. Trăiască Republica Moldova, trăiască România, trăiască Europa!”, a spus primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz în cadrul ceremoniei de decernare a premiului.

Șefa statului s-a arătat, la rândul său, „bucuroasă” să se afle la Timișoara. Ea a spus că a primit premiul „nu atât ca pe o recunoaștere personală, cât mai ales ca pe o apreciere pentru modul în care Moldova își apără dreptul de a trăi în libertate, pace și democrație”.

„Primesc acest premiu ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova și a cetățenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate – o luptă dreaptă, legitimă și necesară pentru viitorul nostru și al întregului continent! Ce vedem aici, la Timișoara, ce vedem în orașele europene, vrem și pentru Republica Moldova. (…) Vă mulțumesc foarte mult pentru cuvintele calde, vă mulțumesc foarte mult pentru premiu – este o onoare pentru mine. Și vă mulțumesc foarte mult pentru tot sprijinul, pentru toată susținerea, pentru toată dragostea pe care o aveți pentru Republica Moldova”, a declarat Maia Sandu.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este prima laureată a premiului „Timișoara pentru Valori Europene”, instituit de Municipiul Timișoara în 2023. Premiul onorează personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Premiul vine însoțit de 30.000 de euro, fiind susținut de mai multe companii private.

Menționăm că Maia Sandu se află într-o vizită la Timișoara, România, în perioada 12-13 ianuarie. Președinta efectuează vizita la invitația primarului orașului, Dominic Fritz.

#Sandu #România #premiu

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button