Economie

Șapte companii vor să livreze gaze în R. Moldova la prețuri europene

Șapte companii au fost selectate (după un concurs de precalificare) de către SA Energocom pentru asigurarea cu gaze naturale în cazul în care vor fi sistate livrările de metan din Federația Rusă.

Despre aceasta a anunțat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în cadrul unei emisiuni la Jurnal TV, transmite sursa.

Banii pentru aceste achiziții provin dintr-o linie de creditare de 300 de milioane de dolari oferiți de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

„Acel credit de la BERD de 300 de milioane ne-ar ajuta să trecem peste această perioadă.

În acel proces s-a făcut o precalificare în care au fost selectate șapte companii de la care BERD acceptă să se cumpere gaz. Printre acele șapte companii nu este Gazprom”, a declarat ministrul Infrastructurii.

Andrei Spînu a precizat că banii nu pot fi utilizați pentru achiziționarea păcurii sau redirecționați pentru compensații, ci exclusiv pentru procurarea gazelor naturale.

Anterior se estima că cei 300 de milioane de dolari oferiți de BERD ar putea fi suficienți pentru a procura între 300 de milioane de metri cubi și circa jumătate de miliard de metri cubi de gaze, dar după scumpirea abruptă a metanului la bursele internaționale, suma este suficientă doar pentru un volum de 2-3 ori mai mic.

Menționăm că etapa de precalificare a fost anunțată de Energocom încă în luna martie 2022, după care nu a mai publicat nicio informație la acest subiect.

În prezent, Republica Moldova importă gaze la un preț de peste 1.880 de dolari pentru o mie de metri cubi. Prețul este chiar mai mare decât actualele cotații de la bursele europene. La finele lunii august, însă, cotațiile metanului ajunseseră la 3.000 de dolari pentru o mie de metri cubi.

De la 1 octombrie 2022, prețul gazelor livrate de Gazprom în Republica Moldova ar putea scădea la circa 1.000 de dolari pentru o mie de metri cubi, datorită formulei de calcul. Problema este dacă Gazprom va continua să livreze gaze și nu va pune noi condiții.

#Moldova #gaz #Șapte_companii #prețuri_europene

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button