Societate

Șase angajați ANSA, reținuți la Otaci: Luau mită de la agenți economici

Șase angajați din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au fost reținuți pentru 72 de ore în această dimineață în urma unor percheziții la Postul de Inspecție la Frontiera (PIF) Otaci.

Aceștia sunt bănuiți că ar fi perceput plăți ilegale de la diferiți agenți economici pentru facilitarea tranzitului de mărfuri, transmite sursa.

Potrivit investigațiilor CNA, angajații PIF Otaci ar fi pretins și acceptat sume de bani, în diferită valută, de la transportatorii de produse de origine animală și vegetală pentru a nu-i supune verificărilor sanitar-veterinare. Astfel, aceștia ar fi evitat controlul asupra respectării normelor sanitar-veterinare, a cerințelor privind siguranța alimentelor și calitatea lor în procesul de import al cărnii proaspete, produselor lactate, produselor de cofetărie, precum și altor mărfuri, supuse supravegherii sanitar-veterinare.

În urma perchezițiilor efectuate la sediul Postului de Inspecție la Frontiera (PIF) Otaci al ANSA, la domiciliile și în automobilele celor șase bănuiți, de către ofițerii DGT Nord a CNA, au fost ridicate 35.000 de lei, 8.000 de hrivne, telefoanele mobile și registrele de evidență a mărfurilor importate.

În prezent au loc acțiuni de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți, în vederea documentării sub toate aspectele a cauzei.

În urma perchezițiilor ANSA a venit cu o reacție și a declarat că a demarat o anchetă internă și va oferi suportul corespunzător organelor competente în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere juridică în conformitate cu normele legale.

„Inspectorii Agenției sunt obligați să respecte Constituţia, legislaţia Republicii Moldova și drepturile și interesele operatorilor economici – importatori de produse alimentare în Republica Moldova și să îndeplinească, cu responsabilitate, obiectivitate, promptitudine și integritate profesională, în spirit de iniţiativă şi colegialitate, toate atribuţiile de serviciu.

Conducerea Agenției se disociază de angajații care încalcă principiul integrității profesionale în activitatea lor, inclusiv declară toleranța zero la actele de corupție, și comunică despre faptul că va întreprinde toate măsurile ce se impun cu privire la curmarea și combaterea flagelului corupțional în cadrul Agenției, de comun cu organele de ocrotire a normelor de drept”, a reacționat conducerea.

#ANSA #Otaci #mita

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button