Politică

Secretara generală a Consiliului Europei, în vizită la MAEIE. Popescu dezvăluie ce au discutat

Secretara generală a Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, a ajuns și la Ministerul de Externe. Oficiala a discutat cu Nicu Popescu despre progresele făcute de Republica Moldova în implementarea reformelor necesare pentru consolidarea statului de drept, a democrației și a drepturilor omului, transmite sursa.

Șeful diplomației de la Chișinău i-a mulțumit lui Burić pentru sprijinul continuu al Consiliului Europei în procesul de reformă a sectorului justiției, inclusiv prin intermediul cooperării cu grupul de lucru de nivel înalt în domeniul justiției. Conform lui, aceste măsuri ajută Chișinăul în procesul de reformare a domeniului.

„Am reconfirmat angajamentul Republicii Moldova de a asigura funcționalitatea instituțiilor din domeniul justiției care să acționeze independent, dând dovadă de integritate și profesionalism. Doamna secretar general Burić a dat asigurări că va sprijini în continuare eforturile noastre în domeniul anticorupție. La fel, doamna secretar general Burić a salutat ratificarea de către țara noastră a Convenției de la Istanbul, cel mai cuprinzător instrument juridic internațional prin care sunt instituite standarde și mecanisme vizând prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor”, declară Popescu.

La întrevedere s-a discutat și despre reuniunile de nivel înalt din prima jumătate a anului curent – Summit-ul Consiliului Europei din Reykjavík pe 16-17 mai, și cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, care va avea loc în Republica Moldova pe 1 iunie.

#MAEIE #Secretara_generală #Consiliul_Europei #Popescu

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button