Politică

Șeful IMAS, Petruți, surprins la discuții cu Șor; Îl sfătuia cu cine să se asocieze și cum să organizeze protestele

Apar noi detalii privind legăturile Partidului Șor cu diferite instituții private din Chișinău. Jurnal TV a obținut imagini exclusive, cu șeful Institutului de sondaje IMAS, Doru Petruți, la o ședință online cu liderul formațiunii, Ilan Șor. Doru Petruți le sugera participanților cum să organizeze protestele și cu ce politicieni ar fi bine să se asocieze, transmite sursa.

DIALOGUL DINTRE ILAN ȘOR ȘI DORU PETRUȚI:

Șor: Credeți că dacă acest apel va fi nu din numele nostru, dar al domnului Voronin?

Petruți: Voronin este cel mai credibil, asta spun cifrele. Dintre ăștia, el poate avea un ton de ăsta, echilibrat și împăciuitor cumva… și să scoată, și să zică, și o perlă despre PAS. La el lucrurile astea prind mult mai bine.

Șor: Voronin va da apel mâine, da… Că mâine trebuie să unim pentru probleme sociale etc.

Petruți: Gata, e un început. Acum sigur că întrebarea este dacă Șor și Voronin o să fie pe acolo și o să sprijine și o să arate că inclusiv el crede în ideea asta. Să fie cumva asociat, nu numai la început lansat.

Șor: OK, bine! Noi vorbim cu dl Voronin ca pentru mâine… OK, am înțeles.

Petruți: Și încă ceva. Încercați să anticipați un pic lucrurile, scenariul, chiar și cu ziua de miercuri, chiar și cu taberele celelalte, să nu vă treziți cu surprize de la ei. Ați convenit acțiunile 1.2.3., păi toată lumea face ce ați convenit.

Șor: OK, am înțeles! Bine, Doru.

Potrivit surselor confidențiale ale Jurnal TV, această ședință ar fi avut loc în luna mai curent. Iar începând cu luna iunie, Partidul Șor și PCRM au organizat mai multe proteste comune. PCRM i-a eliminat pe socialiști din această ecuație, asta deși în legislativ formează un bloc.

Solicitat să comenteze acea ședință, Doru Petruți a declarat că lista de clienți a IMAS este confidențială.

„Eu particip la orice fel de întâlniri cu oricine ne solicită expertiza. Fie că este vorba de Marina Tauber, de Năstase și așa mai departe… Oricine. Eu stau de vorbă cu oricine ne solicită expertiza. Eu nu am ce să vă confirm și nici ce să vă infirm. Lista clienților noștri este confidențială”, a spus Petruți.

Avocatul Marinei Tauber, deputat al Partidului Șor, a declarat că nu poate să spună nimic despre vreun contract între Partidul Șor și IMAS, iar liderul PCRM, Vladimir Voronin, a refuzat să răspundă la întrebări.

Amintim că Marina Tauber a fost reținută ieri, 21 iulie, pentru 72 de ore, învinuită de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat și falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Șor. Asta după ce peste 100 de percheziții au fost efectuate de către CNA. Potrivit unor informații, șapte persoane vizate în dosar au plecat din Republica Moldova până la efectuarea perchezițiilor, aflând despre acestea de la persoane cu acces sporit la informație.

#Ilan_Șor #Șeful_IMAS #legăturile #Doru_Petruți

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button