Politică

Şeful ONU denunţă o situaţie „fără precedent” în Sudan. Gutterres trimite un înalt responsabil în zonă

Şeful ONU, Antonio Guterres,  denunţă o situaţie „fără precedent” în Sudan, acolo unde luptele continuă. În acest sens, a decis să-l trimită „imediat” în regiune pe responsabilul său pentru afaceri umanitare, Martin Griffiths, a anunţat duminică purtătorul său de cuvânt, notează AFP și Adevărul.

„Amploarea şi viteza cu care se desfăşoară evenimentele în Sudan sunt fără precedent”, a declarat Stéphane Dujarric într-un comunicat, adăugând că este „extrem de îngrijorat”.

Antonio Guterres a decis astfel să-l trimită „imediat în regiune” pe directorul Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), Martin Griffiths, „în lumina deteriorării rapide a crizei umanitare din Sudan”, unde, din 15 aprilie, se desfăşoară un război nemilos între doi generali cu milioane de sudanezi prinşi în capcană.

„Suntem foarte îngrijoraţi de impactul imediat şi pe termen lung (al acestei crize) asupra tuturor sudanezilor şi a regiunii în ansamblu”,a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Încă o dată, îndemnăm toate părţile în conflict să protejeze civilii şi infrastructura, să permită trecerea în siguranţă a celor care fug din zonele de luptă, să respecte lucrătorii umanitari şi mijloacele acestora, să faciliteze operaţiunile de ajutorare şi să respecte personalul medical, instalaţiile şi mijloacele de transport ale acestora”, a continuat Stéphane Dujarric.

Luptele violente continuă la Khartoum, cu toate că armata şi paramilitarii au anunţat duminică prelungirea unui armistiţiu puţin respectat, dar care a permis evacuarea străinilor şi continuarea negocierilor.

Disputa dintre cele două forțe a început în timpul negocierilor de împărțire a puterii cu forțele civile pentru a restabili un guvern condus de civili susținut de Occident. Armata a insistat ca RSF să se integreze în armată în termen de doi ani, în timp ce RSF sugerează că ar trebui să fie în termen de 10 ani.

#Şeful_ONU #Sudan #Gutterres #responsabil_în_zonă

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button