Serviciul Vamal atenționează agenții economici că în ultima zi lucrătoare a anului, adică în data de 31 decembrie, nu se vor efectua operațiuni de încasări și plăți.
Măsura este aplicată în conformitate cu prevederile art. 70 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale.
Prin urmare, în anul 2021, ultima zi operațională pentru încasări și plăți bugetare este joi, 30 decembrie, iar la data de 31 decembrie (ultima zi lucrătoare) se vor efectua doar operațiuni interne și de încheiere a anului bugetar 2021.
Astfel, toate plățile bugetare recepționate de către prestatorii de servicii de plată în ziua operațională de 30 decembrie vor fi transferate după destinație pe parcursul aceleiași zile.
Agenții economici care doresc să-și perfecteze declarațiile vamale în data de 31 decembrie urmează să asigure transferul plăților până în data de 30 decembrie.
În ziua de 31 decembrie va fi posibilă achitarea plăților vamale doar în numerar, la ghișeele bancare sau terminalele cash-in ale BC „Moldova-Agroindbank” SA.