Politică

„Soarta” Partidului Șor: CC continuă ședința privind verificarea constituționalității formațiunii

Curtea Constituțională s-a întrunit vineri, 12 mai, în ședință, pentru a continua examinarea sesizării Guvernului Republicii Moldova privind verificarea constituționalității Partidului Șor, transmite sursa.

Avocații Partidului Politic „Șor” solicită sistarea procesului de examinare a sesizării Guvernului Republicii Moldova privind verificarea constituționalității Partidului Șor. În acest sens, a fost înaintat un demers.

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței din 9 noiembrie, proiectul hotărârii de Guvern prin care propune Ministerul Justiției verificarea constituționalității Partidului Șor.

Potrivit ministrului de atunci al Justiției, Sergiu Litvinenco, în sesizarea înaintată sunt prezentate suficiente argumente care denotă faptul că, prin toate activitățile de până acum, Partidul Șor a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența R. Moldova.

„La toate scrutinele la care a participat, Partidul Șor a fost sancționat pentru încălcarea legislației electorale, inclusiv pentru finanțare ilegală. Mai mult, acțiunile de finanțare ilegală capătă proporții tot mai mari față de ceea ce a fost în trecut, partidul fiind investigat chiar și în prezent în cadrul unor cauze penale privind finanțarea ilicită venită din partea unui grup criminal organizat, dar și pentru sprijinul larg de care a beneficiat și beneficiază acest partid din partea serviciilor secrete ale Federației Ruse”, a menționat fost ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco.

Conform sesizării, acțiunile comise de Partidul Șor pe parcursul ultimilor 6 ani sunt incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei. În plus, pe lângă investigațiile jurnalistice, care demonstrează încercările partidului de a submina vectorul de dezvoltare europeană a Republicii Moldova cu implicarea serviciilor secrete din alte state, în document este menționat și faptul că, recent, liderul formațiunii a fost inclus pe lista de sancțiuni a Statelor Unite ale Americii.

#CC #Partidul_Șor #constituționalitatea_formațiunii

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button