Război în Ucraina

Socialiștii – pregătiți să încalce legea: Anunță manifestări ample pentru 9 mai, cu panglica Sf. Gheorghe

Partidul Socialiștilor (PSRM), la fel ca în anii precedenți, va organiza și în acest an de 9 mai Parada Victoriei și Marșul „Regimentul Nemuritor”.

Declarația a fost făcută de secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, la NTV Moldova, transmite sursa.

Vicepreședintele Parlamentului a menționat că, în pofida interdicțiilor impuse de guvernarea PAS, personal își va agăța la piept panglica Sfântului Gheorghe.

”De zeci de ani organizăm de 9 mai aceste măsuri frumoase, aceste parade. Mereu au fost civilizate, oamenii veneau organizat, niciun conflict pe parcursul anilor, niciun precedent de perturbare a ordinii publice. 

Eu, ca un cetățean liber, cu gândire critică, am dreptul la poziția mea, la atitudinea mea față de procesele istorice. Împreună cu colegii, cu echipa, cu mulți cetățeni, de 9 mai vom fi tot acolo unde am fost, pe același traseu, cu „Regimentul Nemuritor”, vom spune aceleași lucruri și nu vom permite ca cineva, un Lilian Carp, un Alaiba, să ne cenzureze, să ne spună cum să ne comportăm în această zi. 

Personal îmi asum ca atitudine față de această guvernare antidemocratică, antieuropeană, cinică, care provoacă dezbinare, eu voi avea această panglică în piept. Ca deputat, nu văd pericol pentru Moldova, pentru liniște, pentru pace, dacă eu și mai mulți cetățeni vom îmbrăca această panglică”, a declarat deputatul.

Potrivit lui Batrîncea, guvernarea induce frica în societate prin amenințările cu Poliția și amenzile draconice.

”Au ajuns să sperie cetățenii cu Poliția. De ce? Ne aflăm în stare de asediu? De război? Republica Moldova este un stat civilizat care s-a alăturat Convenției Europene a Drepturilor Omului și noi trebuie să asigurăm cetățenilor libertate. De aceea, vom fi și mai mulți, și mai organizați și nu le vom permite să ne cenzureze”, a menționat socialistul.

#Socialiști #Protest #9Mai

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button