Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut o întrevedere cu ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Kazahstan în Republica Moldova, Almat Aidarbekov.
În cadrul discuțiilor au fost abordate teme precum dinamica dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, agenda procesului de reintegrare pentru următoarele luni și situația de securitate regională, transmite Știri.md.
De asemenea, Oleg Serebrian a subliniat poziția fermă a Chișinăului privind reglementarea exclusiv pe cale pașnică, politică și atotcuprinzătoare a conflictului transnistrean.
#conflictul_transnistrean #Oleg_Serebrian #Almat_Aidarbekov #ambasador_Kazahstanului