Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, susține că este gata să facă public contractul semnat între Moldovagaz și Gazprom, îndeosebi în partea ce ține de formula de calcul al prețului de achiziție a gazului rusesc.
“Dacă mi s-ar permite, eu acest contract l-aș publica mâine. Că numai probleme îmi face. Eu l-aș publica și aș scăpa de o sumedenie de întrebări”, a declarat Andrei Spînu în cadrul emisiunii “Puterea a Patra” de la postul N4, transmite sursa.
În acest sens, ministrul a confirmat că a transmis mai multe scrisori către directorii concernului rus Gazprom și că așteaptă vreun răspuns de la ei.
Menționăm că acordul de înțelegere între Moldovagaz și Gazprom privind achiziția gazului rusesc este deocamdată secretizat, la solicitarea părții rusești.
Cu toate astea, în spațiul public au apărut informații cu privire la unele puncte din acel contract și anume: faptul că plata pentru consumul de gaz se efectuează până la data de 20 a fiecărei luni, precum și s-a strecurat informația că formula de calcul a prețului este hibridă, fiind de 70% – la 30%, având la bază cotațiile spot la produsele petroliere și prețurile la unul din hub-rile de gaze naturale.