Societate

Sportivii cu performanțe remarcabile la Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost premiați de către conducerea țării

13 sportivi din țara noastră care au obținut performanțe remarcabile la Jocurile Olimpice și Paralimpice 2021, din Tokyo, au fost premiați astăzi, la Guvern, în cadrul unei ceremonii oficiale, cu participarea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și premierei Natalia Gavrilița. Pentru premierea olimpicilor, dar și a celor care au contribuit la pregătirea lotului olimpic – antrenorii și medicii, Executivul a alocat 10,8 milioane de lei. Sursă.

În alocuțiunea sa, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a menționat: „Activitatea fizică și sportul sunt catalizatori ai schimbării sociale pentru dezvoltare. Vrem să construim o societate care prețuiește și practică sportul și cultura fizică nu declarativ, ci prin acțiuni concrete. Vrem să creăm condiții pentru creșterea viitorilor campioni din rândul tinerilor din țara noastră. Putem face acest lucru împreună”.

La rândul său, prim-ministra Natalia Gavrilița a subliniat că evenimentul omagiază talentul, ambiția și curajul, iar rezultatele obținute de olimpici sunt un prilej de mândrie pentru întreaga țară.

„Vă felicit pentru că în pofida tuturor greutăților reușiți să promovați imaginea țării în lume, să-i oferiți notorietate, strălucire și apreciere internațională. În momentul în care drapelul Republicii Moldova flutură pe podium, iar imnul răsună în cadrul ceremoniilor olimpice, în fiecare casă este sărbătoare. Munca dumneavoastră trebuie răsplătită, iar aspirațiile – susținute”, a spus Natalia Gavrilița.

În cadrul ediției a XXXII-a a Jocurilor Olimpice de vară opt sportivi din țara noastră au obținut rezultate (între locurile III-VIII), iar la ediția a XVI-a a Jocurilor Paralimpice au fost premiați cinci sportivi, reprezentanți ai șase federații sportive naționale.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button