Economie

Stația Electrică Vulcănești urmează a fi extinsă, iar două transformatoare de servicii proprii vor fi modernizate

Stația Electrică Vulcănești din cadrul ÎS Moldelectrica urmează a fi extinsă prin instalarea unei celule suplimentare de 400 de kV. Adițional, vor fi modernizate două transformatoare de servicii proprii cu o putere nominală de 1000 kVA, transmite sursa.

Lucrările vor permite conexiunea Liniei Electrice Aeriene 400 kV Vulcănești-Chișinău, care urmează a fi construită în cadrul aceluiași proiect.

O licitație internațională în acest sens a fost lansată de Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic din Republica Moldova.

Proiectul de dezvoltare a sistemului electroenergetic din Republica Moldova are drept obiectiv construcția Liniei Electrice Aeriene de înaltă tensiune pe direcția Vulcănești-Chișinău, modernizarea/extinderea a două stații electrice, precum și fortificarea sistemului de dispecerat și contorizare a energiei electrice.

Valoarea totală a proiectului este de 61 milioane de euro și este finanțat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare – IDA (Grupul Băncii Mondiale).

#Vulcănești #stație #extindere

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button