Piața terenurilor din Republica Moldova trece printr-o explozie de interes. În 2025, numărul ofertelor publicate pe 999.md a crescut cu 12%, iar cele mai căutate sunt loturile din jurul Chișinăului. Suburbiile precum Durlești, Codru, Stăuceni și Trușeni au înregistrat majorări de preț între 15% și 30% în doar doi ani, ajungând la medii de peste 1,5 milioane de lei per lot, conform sursei.
Proximitatea față de Capitală și accesul la infrastructură modernă fac aceste zone extrem de atractive pentru investiții. Totodată, în raioanele Orhei, Călărași și Anenii Noi crește cererea pentru terenuri destinate caselor de vacanță și agroturismului. Diferențele de preț rămân mari: dacă lângă Chișinău un hectar de teren agricol poate costa până la 45.000 de euro, în nordul și centrul țării acesta se vinde de câteva ori mai ieftin.
Imagine: ilustrație, sursa






