Internaţional

Talibanii au impus restricții femeilor în ce privește călătoriile. Câți kilometri au dreptul să parcurgă neînsoțite

Femeile afgane care doresc să călătorească pe distanțe lungi trebuie să fie însoțite de un bărbat din familia lor. Aceasta este noua recomandare, emisă de Ministerul pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciilor. Ba mai mult, acesta le-a cerut șoferilor să nu accepte femei în vehiculele lor decât dacă acestea poartă vălul islamic, transmite sursa.

„Femeile care călătoresc mai mult de 72 de kilometri (45 de mile) nu pot face călătoria decât dacă sunt însoțite de un membru apropiat al familiei”, purtătorul de cuvânt al ministerului, Sadeq Akif Muhajir, precizând că însoțitorul trebuie să fie un bărbat.

Interdicția vine la câteva săptămâni după ce ministerul a cerut posturilor de televiziune afgane să nu mai difuzeze telenovele și seriale sentimentale în care joacă femei și să se asigure că jurnalistele poartă vălul islamic pe ecran.

De la venirea la putere în august, aceștia au impus diverse restricții femeilor și fetelor, în ciuda promisiunilor inițiale că regimul lor va fi mai puțin strict decât în timpul primei lor domnii.

În mai multe provincii, autoritățile locale au fost de acord să redeschidă școlile pentru fete, astfel, la începutul lunii decembrie, un decret în numele liderului suprem al mișcării a cerut guvernului să aplice drepturile femeilor, dar decretul nu a menționat dreptul la educație.

Activiștii speră că eforturile talibanilor de a obține recunoașterea internațională și de a primi din nou ajutorul atât de necesar pentru această țară – una dintre cele mai sărace din lume – îi vor determina să accepte concesii.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button