Torțe pentru copii și „război” pentru alegători: cum deturnează Orbán atenția de la criza internă
Budapesta a ajuns în decembrie într-un punct de tensiune în care protestul social și marea politică s-au ciocnit frontal. În timp ce mii de oameni cu torțe și jucării de pluș au mărșăluit spre biroul premierului de pe Dealul Castelului sub sloganul „Să protejăm copiii!”, Viktor Orbán a vorbit în spațiul public despre cu totul altceva — „Rubiconul”, „deciziile ilegale ale Bruxelles-ului”, activele rusești înghețate și chiar „război”. Această disonanță nu este întâmplătoare: premierul ungar pariază pe confruntarea externă pentru a acoperi criza tot mai profundă de încredere din interiorul țării.
Motivul marșului masiv din 13 decembrie a fost extrem de concret și dureros. Parchetul Ungariei a anunțat reținerea a șapte persoane legate de un centru de stat pentru minori din Budapesta. În materialele anchetei sunt descrise episoade de violență fizică asupra adolescenților, iar fostul director al instituției este vizat într-un dosar privind suspiciuni de abuz sexual asupra copiilor. Un videoclip cu umilirea unui copil de către un angajat al centrului, făcut public de activistul de opoziție Péter Juhász, a devenit scânteia indignării publice. După publicarea imaginilor, directorul interimar a demisionat, iar guvernul a transferat în regim de urgență toate cele cinci instituții corecționale pentru minori sub controlul direct al poliției.
Șeful cancelariei premierului, Gergely Gulyás, a recunoscut practic eșecul sistemului anterior de administrare, afirmând că acesta „nu a fost suficient” și nu a reușit să prevină infracțiunile. Pentru Orbán, această recunoaștere este extrem de incomodă: ea confirmă nu doar abuzuri punctuale, ci și o inacțiune sistemică a statului în ceea ce privește protecția copiilor. Tocmai de aceea, pentru autorități este vital să nu permită transformarea protestelor într-un „referendum” public de durată privind responsabilitatea guvernului.
Cu atât mai mult cu cât actualele evenimente nu reprezintă un caz izolat, ci continuarea unei crize mai vechi. În februarie 2024, Ungaria a fost zguduită de scandalul legat de grațierea prezidențială într-un dosar privind un centru pentru copii din Bicske. Atunci s-a aflat că grațierea nu a fost acordată agresorului direct, ci unei persoane condamnate pentru facilitarea mușamalizării abuzurilor sexuale asupra copiilor. Rezonanța publică a fost atât de puternică încât președinta Katalin Novák a demisionat, iar responsabilitatea politică a fost asumată și de ministrul justiției de atunci, Judit Varga. Protestele actuale din Budapesta se înscriu firesc în această linie a pierderii încrederii în autorități.
Marșul din 13 decembrie a fost condus de Péter Magyar, principalul adversar al lui Orbán în actualul ciclu electoral și liderul partidului Tisza. Acesta a cerut direct demisia premierului, legând scandalul privind violența asupra copiilor de responsabilitatea guvernului. Pentru puterea aflată la conducere, această asociere este periculoasă: o tragedie socială se transformă într-o acuzație politică.
Exact în acest moment Orbán mută brusc centrul dezbaterii publice. În timp ce Budapesta iese în stradă din cauza violenței asupra copiilor din sistemul de stat, premierul își concentrează discursul pe Ucraina și Bruxelles. În loc să explice de ce ani la rând a existat o atmosferă de impunitate, el amplifică teze despre „deciziile periculoase” și „ilegale” ale UE, despre încălcarea dreptului și despre presupuse amenințări la adresa Ungariei.
Pe rețeaua socială X, Orbán a calificat mecanismul UE de înghețare pe termen lung a activelor rusești drept „ilegal”, a declarat că Bruxelles-ul „trece Rubiconul” și a promis „restabilirea legalității”.
Între timp, UE a convenit să înghețe aproximativ 210 miliarde de euro din activele suverane ale Rusiei „atât timp cât va fi necesar”, pentru a evita șantajul prin prelungirea periodică a sancțiunilor la fiecare șase luni și pentru a ocoli un posibil veto al unor state, în primul rând Ungaria. Astfel, capacitatea lui Orbán de a folosi acest subiect ca pârghie de influență în cadrul UE s-a redus considerabil.
Totuși, pentru Orbán, tema activelor rusești este importantă nu din perspectivă juridică, ci electorală. El o utilizează activ în întâlnirile de campanie, prezentând situația drept o „ignorare” demonstrativă a Ungariei. Din aceasta rezultă un mesaj simplu pentru electorat: „iluzia statului de drept la Bruxelles s-a spulberat”, „suntem jigniți, deci trebuie să ne mobilizăm”. În aceeași logică se înscriu avertismentele sale privind „a treia încercare a Bruxelles-ului de a câștiga alegerile în Ungaria”.
Deosebit de grăitor este faptul că Orbán a mers și mai departe, afirmând că folosirea activelor rusești înghețate pentru sprijinirea Ucrainei ar fi o „declarație de război”. Această formulare aproape că reproduce retorica Moscovei, care numește asemenea planuri „furt” și amenință cu „cea mai dură reacție”. Astfel, premierul ungar nu doar critică UE, ci și amplifică narativele rusești în interiorul Europei.
În final, tabloul este limpede. În fața unei crize interne de încredere, a protestelor și a subiectului extrem de sensibil al violenței asupra copiilor, Orbán înlocuiește deliberat agenda publică. Torțele din mâinile protestatarilor sunt contracarate cu vorbe răsunătoare despre „Rubicon” și „război”, mutând atenția societății de la responsabilitatea statului către imaginea unui dușman extern. Rămâne însă întrebarea cât timp va putea această strategie să blocheze cererea reală a societății ungare — pentru adevăr, protecția copiilor și responsabilitate politică.
Foto: sursa
