Orașul Tiraspol nu va putea găzdui meciurile din competițiile UEFA, până la noi dispoziții.
Despre aceasta a anunțat Comitetul Executiv al UEFA, transmite sursa.
Decizia se bazează pe concluziile făcute de agențiile specializate în analiză politică și strategică internațională, ale căror rapoarte au fost consultate de administrația UEFA, în urma evaluării situației actuale din regiune, se arată într-un comunicat de presă al Federației Moldovenești de Fotbal (FMF).
„În conformitate cu deciziile luate anterior de Comitetul Executiv al UEFA, în contextul escaladării conflictului militar care a culminat cu invadarea teritoriului ucrainean de către armata rusă, Comitetul Executiv al UEFA a decis astăzi (vineri) ca niciun meci din competiţiile UEFA să nu se dispute în Transnistria până la noi ordine”, a indicat forul fotbalistic continental într-un comunicat de presă.
Potrivit FMF, Sheriff Tiraspol, care va începe să joace în primul tur preliminar al UEFA Champions League (sezonul 2022/23), urmează să propună un loc/stadion alternativ, care trebuie să respecte toate reglementările UEFA aplicabile, în afara regiunii transnistrene pentru meciurile sale de acasă în competițiile intercluburi UEFA, atâta timp cât interdicția de a juca în regiune rămâne în vigoare.
Sheriff va întâlni în primul tur preliminar echipa Zrinjski Bosnia și Herțegovina. Meciul tur va avea loc pe 6 iulie la Mostar, iar returul este programat pe 13 iulie pe un stadion care va fi anunțat ulterior.