Trimisul special prezidențial al SUA, Steve Witkoff, i-a spus lui Breitbart că Donald Trump „într-un ultimatum” a cerut Rusiei și Ucrainei să poarte negocieri directe, transmite sursa.
Trump, potrivit lui Whitkoff, a precizat că, dacă astfel de negocieri nu încep, Statele Unite se vor retrage din procesul de reglementare. „Acesta nu este războiul nostru. „Nu am început războiul, dar vrem să contribuim la încheierea lui”, a spus Wittkoff.
„Președintele a emis un ultimatum ambelor părți conform căreia, dacă nu există negocieri directe și dacă acestea nu au loc rapid, atunci el crede că Statele Unite ar trebui să se retragă din acest conflict, orice înseamnă asta, și pur și simplu să nu participe”, a spus trimisul special al lui Trump.
„Avem nevoie de Rusia și Ucraina la aceeași masă”, a subliniat el.
Potrivit trimisului special al lui Trump, principalele subiecte pe care Rusia și Ucraina ar trebui să le discute în cadrul negocierilor directe sunt teritoriile disputate, utilizarea centralei nucleare Zaporizhia și accesul Ucrainei la Nipru și la Marea Neagră.
Witkoff a mai explicat că vizitele sale repetate în Rusia sunt justificate de faptul că Statele Unite trebuie să discute cu toate părțile interesate pentru a obține informații de primă mână. Potrivit acestuia, el nu înțelege logica unor oameni care cred că nu trebuie să discutăm cu președintele rus Vladimir Putin. „Nu va exista niciun acord decât dacă Putin îl semnează”, a subliniat el.