Război în Ucraina

Ucraina anchetează peste 9.000 de cazuri de crime de război

Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a anunţat că biroul său anchetează 9.158 de cazuri de crime de război comise de ruşi, informează cnn.com.

 “Deja am identificat criminali de război. De exemplu, sunt 15 persoane în regiunea Kiev, 10 dintre ele în Bucea. Îi considerăm pe acei oameni responsabili pentru fapte de tortură, viol şi jaf”, a spus Venediktova, trasmite sursa.

Procurorii ucraineni au numit săptămâna trecută zece soldaţi ruşi ca fiind suspecţi de comiterea unor crime în Bucea.

În ceea ce priveşte identificarea victimelor din Bucea, Venediktova a spus că că unele cadavre nu pot fi identificate şi că sunt prelevate mostre de ADN.

“Din nefericire, avem cu fiecare zi ce trece motive să deschidem noi cazuri: moartea unor civili, bombardamente, deportarea cetăţenilor noştri în teritoriile ocupate şi în teritoriul statului agresor etc”, a afirmat ea.

Cazurile sunt referitoare la fapte din regiunile Kiev, Cernihiv şi Sumî.

#război #crime #anchetă

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button