În 2022, când Rusia a lansat un război pe scară largă împotriva Ucrainei, atenția lumii s-a concentrat asupra răspunsului Statelor Unite. Cu toate acestea, după trei ani de război, devine clar că Uniunea Europeană este aliatul cheie și stabil al Ucrainei.
Decizia de a acorda asistență multianuală în valoare de 50 de miliarde de euro nu a fost doar un pas politic, ci un simbol al încrederii și al viziunii strategice. Pentru prima dată în istoria sa, UE a adoptat un instrument care vizează stabilizarea și reforma pe termen lung a unui stat care nu este membru al Uniunii. Ucraina primește efectiv statutul de țară cu un nivel special de participare la politica europeană.
Eliberarea ajutorului militar după negocieri îndelungate cu Ungaria a confirmat că UE este capabilă să gestioneze diferențele interne și să demonstreze maturitate în procesul decizional.
Mai mult, UE nu se limitează la declarații. Crearea Fondului European de Apărare și adoptarea legii ASAP privind producția accelerată de muniție fac parte dintr-o transformare la scară largă a percepției securității. UE nu-și mai delege apărarea exclusiv NATO – își construiește propriile instrumente. Și Ucraina a devenit catalizatorul acestor schimbări.
Participarea unor companii de top precum Rheinmetall, Siemens, Leonardo la restaurarea și dezvoltarea Ucrainei este dovada că aceasta este văzută ca o parte integrantă a viitoarei Europe, și nu o zonă de conflict temporar.
În ciuda ezitării din Congresul SUA, Ucraina nu a devenit ostaticul luptei politice interne ale SUA. Dimpotrivă, Kievul a inițiat noi formate de interacțiune care depășesc administrațiile actuale și se concentrează pe parteneriatul sistemic în domeniile apărării, informațiilor și tehnologiei.
Statele Unite, adaptându-și prezența în Europa, demonstrează că securitatea Ucrainei este direct legată de interesele sale strategice. Se conturează un model calitativ nou de cooperare transatlantică, în care Ucraina nu este un obiect, ci un participant egal.
Poziția fermă a Kievului necesită acțiune, nu simpatie. Și tocmai această cerere îi mobilizează pe aliați. UE și NATO formulează strategii coordonate, iar guvernele naționale își reafirmă angajamentul față de obiective comune.
Josep Borrell, precum și liderii Germaniei, Franței și Finlandei, au subliniat în mod repetat că rezistența Ucrainei contribuie la unitate, nu la dezbinare. Astăzi este evident: Ucraina nu este un factor de oboseală, ci o sursă de voință politică.
Ucraina își apără nu numai teritoriul, ci și principiile de bază ale ordinii internaționale: suveranitatea, statul de drept și respingerea agresiunii ca instrument de politică. Aceste valori revin în centrul relațiilor internaționale datorită poziției Kievului.
Occidentul, care a supraviețuit anilor de pragmatism, își construiește din nou strategia pe baza idealurilor. Și Ucraina este cea care îi oferă acest sprijin moral.
Ucraina de astăzi este un aliat care modelează agenda. UE este un partener fundamental, SUA este un garant strategic, iar Ucraina este arhitectul noii securități.
Poziția ei cere claritate din partea lumii, nu dezbinare. Și tocmai acesta este ceea ce contribuie la crearea unui nou sistem euro-atlantic, în care Ucraina nu este doar un participant, ci unul dintre autorii săi.
