Societate

Un cuplu din Chișinău, a fost reținut după ce și-au amenajat locuința pentru creșterea canabisului

Și-au transformat casa în laborator. Doi soți de 29 și, respectiv 28 de ani, sunt cercetați penal după ce și-au amenajat în apartament o mini seră de creștere a canabisului, dotată cu utilaje performante. Drogurile erau ulterior vândute prin intermediul aplicației Telegram. Cei doi riscă până la 15 ani de închisoare, transmite sursa.

Potrivit oamenilor legii, activitatea infracțională a suspecților a fost documentată timp de o lună. În urma măsurilor speciale de investigaţie şi a acţiunilor de urmărire penală s-a stabilit că  drogurile crescute de cei doi soți erau procurate prin intermediul aplicației  „Telegram”, iar altele de către consumatorii finali şi diferiţi intermediari prin metoda tranzacţiilor prin rețelele de plăţi electronice.

Mijloacele băneşti transmise în continuare pe conturile sistemului de plăţi electronice erau transferate în continuare pe alte conturi curente înregistrate după diferite bănci care activează pe teritoriul Republicii Moldova, de pe care se extrăgeau bani dobândiți în urma comercializării drogurilor.

În cadrul efectuării percheziției la domiciliul suspecților din Chișinău, polițiștii au  depistat  o odaie special amenajată cu diferit utilaj pentru creșterea marijuanei (cannabis).

 Ambii au fost recunoscuți în calitate de bănuiți, iar bărbatul  a fost reținut pentru 72 de ore. 

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare în proporţii deosebit de mari. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune se pedepsește  cu închisoare de la 7 la 15 de ani. În continuare se întreprind acțiuni în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate.

Cazul a fost documentat de ofițerii Direcției de combatere a criminalității organizate a INI, în comun cu organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana, sub conducerea Procuraturii  municipiului Chișinău- Oficiul Ciocana.

#cuplu #canabis #laborator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button