Oleg Ozerov, desemnat ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, a efectuat pe 17 ianuarie o vizită la Tiraspol, unde s-a întâlnit cu liderul separatist Vadim Krasnoselski și a discutat despre criza energetică din regiunea transnistreană. În cadrul întrevederii, s-a subliniat necesitatea soluționării rapide a problemelor energetice și evitarea politizării acestora, pentru a preveni o posibilă catastrofă umanitară. De asemenea, Ozerov a reafirmat angajamentul Rusiei de a proteja interesele celor peste 220.000 de cetățeni ruși din regiune.
Cu toate acestea, vizita lui Ozerov ridică semne de întrebare privind legalitatea sa, având în vedere că acesta nu și-a prezentat încă scrisorile de acreditare autorităților de la Chișinău, conform procedurilor diplomatice internaționale. Conform Convenției de la Viena din 1961, un ambasador nu este considerat oficial în funcție până la prezentarea scrisorilor de acreditare către șeful statului gazdă. Astfel, acțiunile întreprinse de Ozerov înainte de acest pas formal pot fi considerate neconforme cu uzanțele diplomatice, transmite sursa.
În plus, Biroul Politici de Reintegrare al Republicii Moldova a reiterat că formatul de negocieri „5+2” nu poate fi convocat în contextul actual al războiului din Ucraina, singura platformă funcțională de dialog fiind „1+1”. De asemenea, privatizarea Centralei Termoelectrice Moldovenești de către compania rusă Inter RAO nu este recunoscută de autoritățile de la Chișinău, aceasta funcționând în baza unei înregistrări provizorii la Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova.
Imagine: Ilustratie, sursa.