Petiţia publică prin care preşedintelui rus Vladimir Putin i se cere să demisioneze din funcţie a strâns adeziunea a 84 de deputaţi (consilieri) municipali din toată Rusia, care cer ca Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal) să îl acuze pe şeful statului rus de înaltă trădare pentru declanşarea campaniei militare în Ucraina, relatează EFE.
„Din ce în ce mai mulţi deputaţi aderă la cererea ca Vladimir Putin să demisioneze”, a declarat luni presei Dmitri Paliuga, autorul acestei iniţiative, deputat municipal din Sankt-Petersburg, transmite sursa cu referire la Agerpres.ro.
Petiţia, care nu a fost trimisă încă Dumei, a fost semnată de deputaţi ai consiliilor municipale din toată Rusia.
Printre deputaţii care au semnat petiţia se numără consilieri din Moscova şi Sankt Petersburg, precum şi primari din alte regiuni ale părţii europene a ţării şi Siberia.
Paliuga a indicat pe contul său de Twitter că a fost citat să se prezinte marţi în faţa unui tribunal districtual din Sankt Petersburg pentru presupusa discreditare a şefului statului.
Cu toate acestea, politicianul a declarat că nu-şi regretă decizia de a se adresa Dumei, întrucât, în ultimele zile, a primit un mare sprijin din partea concetăţenilor săi din districtul Smolninski, gest pe care l-a considerat „de o valoare inestimabilă”.
Paliuga şi câţiva dintre colegii săi s-au adresat Dumei săptămâna trecută cu cererea ca aceasta să-l acuze pe Putin de înaltă trădare pentru iniţierea ‘operaţiunii militare speciale’.
„Considerăm că decizia preşedintelui Putin de a lansa operaţiunea militară specială dăunează securităţii Rusiei şi cetăţenilor săi”, se arată în petiţie.
Obiectivul petiţiei este ca Putin să fie înlăturat din funcţia de la conducerea statului, unde a ajuns în anul 2000 şi, conform reformei constituţionale, ar putea rămâne până în 2036.
„În opinia noastră, odata cu începerea operaţiunii militare speciale pe teritoriul Ucrainei în acţiunile preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, există indicii ale unei infracţiuni prevăzute de articolul 73 din Constituţia Federaţiei Ruse, înaltă trădare”, subliniază aceştia.
Potrivit solicitării, cetăţeni ruşi au murit încă de la începutul ostilităţilor, economia naţională s-a deteriorat şi are loc un exod al investitorilor şi al creierelor.
În plus, NATO se extinde spre est şi, datorită deciziei preşedintelui, graniţa dintre Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică s-a dublat odată cu intrarea Finlandei şi a Suediei.
Intervenţia militară rusă a provocat un efect invers ‘demilitarizării’ ţării vecine cu furnizări de armament occidental în valoare de peste 38.000 de milioane de dolari.
Potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută, 70% dintre ruşi susţin într-o măsură mai mare sau mai mică campania militară în Ucraina, în timp ce 18% din populaţie se opune.
Rusia a anunţat sâmbătă retragerea trupelor sale din mai multe locuri strategice din regiunea Harkov (nord-estul Ucrainei) ceea ce a stârnit criticile susţinătorilor unei ofensive mult mai agresive în Ucraina.