Război în Ucraina

Zelenski confirmă un atac rusesc la hidrocentrala Novodnistrovsk, în apropiere de Republica Moldova

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski confirmat că centrala hidroelectrică Novodnistrovsk de pe Nistru a fost atacată noaptea trecută de Rusia. Zelenski a spus că atacul rusesc a pus în pericol Republica Moldova.

Zelenski a făcut declarația vineri, după ce autoritățile ucrainene au raportat un nou atac masiv al Rusiei asupra sistemului energetic al Ucrainei, în noaptea de 28 spre 29 martie.

„Țara teroristă vrea să repete dezastrul ecologic din regiunea Herson. Dar acum nu numai Ucraina, ci și Moldova este amenințată”, a scris Zelenski pe aplicația de mesagerie Telegram, pe 29 martie, adăugând: „Apa nu se va opri la punctele de frontieră, la fel cum nu se va opri nici războiul rusesc, dacă nu va fi oprit împreună și în timp util în Ucraina”.

În declarația sa, Zelenski a mai spus a fost lovită și o hidrocentrală pe Nipru, la Kaniv.

În iunie 2023, distrugerea barajului de la Kahovka, în apropiere de Herson, în urma unei explozii a cauzat un dezastru ecologic și a inundat localități, estimându-se că sute de oameni au murit.

#Zelenski #atac #Rusia #razboi

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button