Decizia Președintei Republicii Moldova de a nu adera la sancțiunile împotriva Federației Ruse ar putea părea destul de controversată, la prima vedere. Atunci când întreaga societate mondială condamnă acțiunile Kremlinului prin sancțiuni cu impact economic major, Republica Moldova decide să meargă după exemplul Georgiei și se abține de la sancțiuni. De fapt, dacă ar fi să analizăm mai aprofundat acest subiect, va fi destul de simplu să înțelegem de ce Maia Sandu a mers anume pe această cale și de ce această strategie deja și-a dovedit eficiența.
Eventualele sancțiuni a Republicii Moldova împotriva Rusiei nu ar crea avantaje pentru nimeni
În primul rând, la acest capitol este important să menționăm că, de fapt, cea mai mare parte dintre legăturile economice cu Rusia și Belarus s-au întrerupt de la sine încă de la începutul invaziei. În vigoare au rămas doar legăturile comercial pe subiectul energetic, încetarea cărora, precum a menționat și Maia Sandu, nu va crea avantaje nici pentru Republica Moldova, nici pentru cei peste 100 000 refugiați ucraineni de aici, nici pentru Ucraina, nici pentru Occident.
Înaintarea cererii de aderare la Uniunea Europeană în condițiile actuale
Deși a decis să nu impună sancțiuni împotriva Rusiei, Maia Sandu a făcut un pas strategic mult mai important în circumstanțele actuale. Înaintarea cererii de aderare la Uniunea Europeană părea a fi, inițial, un plan destul de riscant, luând în considerare dependența energetică față de Federația Rusă și eventuala reacție categoric negativă a Kremlinului referitor la această inițiativă a Republicii Moldova.
Acum însă, după ce cererea a fost înaintată iar Kremlinul, deocamdată, nu a avut o reacție categorică, putem spune că planul Maiei Sandu (dacă un asemenea plan a existat) a funcționat. Situația cu adevărat tragică din Ucraina ne-a dat clar de înțeles cât de vulnerabilă este Republica Moldova pe plan de securitate economică și militară, iar statutul de neutralitate, în circumstanțele actuale, se pare că nu mai oferă acele garanții de securitate, pe care ar trebui să le ofere unei republici independente. Maia Sandu, deocamdată, nu a comentat reacția Președintelui Zelenski și dacă acesta s-ar fi supărat că Republica Moldova nu a impus sancțiuni împotriva Federației Ruse. În același timp, precum am menționat și mai sus, o mare parte din acele sancțiuni posibile, pe care Republica Moldova ar putea să le impună Rusiei și Belarusului au fost impuse în mod economic natural, prin încetarea multor relații și conexiuni economice.