Republica Moldova va beneficia de un sprijin financiar istoric din partea Uniunii Europene – 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, dintre care peste 300 de milioane vor fi livrate chiar din primul an. Este cel mai mare pachet de ajutor acordat până acum țării, destinat accelerării reformelor și investițiilor în infrastructură, educație, sănătate, agricultură și energie, conform sursei.
Fondurile sunt structurate în două componente: 400 de milioane de euro sub formă de granturi nerambursabile și 1,5 miliarde în împrumuturi pe termen lung, cu dobânzi mici și perioadă de grație de zece ani. Autoritățile de la Chișinău susțin că acest plan, susținut de Comisia Europeană, ar putea genera o creștere economică anuală de minimum 5% și reprezintă un pas esențial în parcursul european al Republicii Moldova.
Imagine: ilustrativă, sursa