PoliticăSocietate

63 de milioane de euro – datoria Moldovagaz către Gazprom

Vicepremierul Andrei Spînu susține că suma avansului pentru luna ianuarie pe care trebuie să-l achite Moldovagaz către Gazprom constituie 63 de milioane de euro, menționând că Moldovagaz poate achita 30-35 de milioane de euro din această sumă.

Astfel, vicepremierul susține că Moldovagaz poartă discuții pentru contractarea unui credit pentru achitarea integrală a avansului către Gazprom, transmite sursa

În context, viceprim-ministrul Andrei Spînu susține că a discutat, luni, cu Alexei Miller, vicepreședintele Consiliului de administrație și președintele Comitetului de gestionare al companiei ruse de energie Gazprom, pentru a solicita amânarea, cu câteva zile, a avansului pentru consumul de gaze naturale pentru luna ianuarie.

„Suma avansului e de 63 de milioane. Moldovagaz are posibilitatea de a achita 30-35 de milioane de euro, iar restul circa 25 de milioane nu sunt deocamdată acoperite. Sunt discuții cu mai multe bănci pentru obținerea unui credit. Suntem în căutarea unui credit pentru achitarea acestui avans pentru luna ianuarie. Sunt mai multe soluții prin care Moldovagaz ar putea fi ajutată – de exemplu amânarea unor plăți, dar încă nu avem o claritate”, a menționat Andrei Spînu, marți, în cadrul unei conferințe de presă.

Spînu susține că a discutat, luni, cu Miller în vederea unei amânări cu privire la transmiterea avansului pentru livrarea gazelor naturale pentru luna ianuarie.

Vicepremierul afirmă că, până la sfârșitul săptămânii curente, Moldovagaz va achita integral pentru consumul de gaze pentru luna decembrie.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button