Politică

SIS a exclus 4 persoane și 3 companii din lista cu probe privind asocierea cu Plahotniuc, Andronachi şi Șor

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a exclus 4 persoane şi 3 companii din lista persoanelor în privința cărora există probe, informații documentate, că sunt asociate lui Plahotniuc, Andronachi şi Șor – subiecți ai sancțiunilor internaționale. Despre aceasta a aflat RISE Moldova. Portalul de investigații a publicat și un ordin în acest sens, semnat de directorul SIS în septembrie curent. Printre persoanele excluse se regăsește și Lidia Cucoş, fosta administratoare a fundației lui Vlad Plahotniuc Edelweiss. Potrivit sursei, Serviciul nu a oferit o explicaţie a motivelor ce au dus la această modificare a listei, dar mai multe persoane din ea au contestat în instanță legalitatea includerii în acest document. NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții SIS. 

Portalul de investigații de la RISE Moldova a scris, pe 16 septembrie, că SIS a exclus patru persoane şi trei companii din lista persoanelor în privința cărora există probe, informații documentate, că sunt asociate subiecților restricțiilor: Plahotniuc, Andronachi şi Șor.

Potrivit sursei, este prima modificare semnificativă a acestei liste făcute publice la începutul acestui an de către SIS şi care includea până la începutul lunii septembrie – 290 de persoane fizice şi 238 de companii şi organizaţii, asociate cu subiecții sancțiunilor internaționale – Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon, Vladimir Andronachi, Grigore Caramalac și Igor Ceaika.

„Astfel printr-un Ordin emis pe 10 septembrie, SIS a exclus din lista persoanelor asociate cu Vladimir Andronachi, pe Dumitru Ciobu şi Iurie Cramarenco, dar şi companiile Ex-Stone SRL şi ADM-Eximcom SRL. Din lista persoanelor asociate cu Vladimir Plahotniuc a fost exclusă Lidia Cucoş, fosta administratoare a Fundației lui Vlad Plahotniuc Edelweiss, iar din lista persoanelor asociate cu Ilan Şor – Stanislav Martînov şi compania Maltel-Plus SRL”, a comunicat portalul de investigații.

Portalul a adăugat că „SIS nu oferă o explicaţie a motivelor ce au dus la această modificare a listei, dar mai multe persoane din ea au contestat în instanță legalitatea includerii în acest document”.

#SIS #lista #modificări

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button