În prima jumătate a lunii octombrie, cerul Moldovei a oferit un spectacol cosmic rar. Locuitorii din mai multe localități au avut ocazia să observe și să filmeze trecerea cometei C/2023 A3 Tsuchinshan-Atlas, un fenomen astral impresionant. Specialiștii susțin că această cometă nu va mai reveni în apropierea Pământului decât peste aproximativ 80.000 de ani, transmite sursa.
Cometa a fost vizibilă cu ochiul liber sau cu ajutorul binoclului până la data de 21 octombrie 2024, imediat după apus, spre orizontul de vest-sud-vest. Descoperită în ianuarie 2023 la Observatorul Astronomic Zijinshan din China, cometa a fost descrisă de astronomi drept „cometa secolului” și a fost observată din nou de ATLAS, un sistem de monitorizare din Africa de Sud, în februarie 2023.
Imagine: Ilustrativa, sursa: https://tv8.md/2024/10/22/video-cometa-secolului-filmata-din-moldova-urmatoarea-ei-aparitie-va-fi-peste-80-000-de-ani/268025