Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act, în ședința de astăzi, de notificarea primarului comunei Lozova, raionul Strășeni, privind întrunirea condițiilor pentru dizolvarea de drept a Consiliului local.
Potrivit primarului, Consiliul local Lozova nu s-a întrunit în ședințe timp de 6 luni consecutiv și, respectiv, nu a adoptat nicio decizie.
Examinând situația, CEC a sesizat existența unui conflict instituțional între primarul comunei Lozova și Consiliul comunal Lozova, însă părțile au avut suficiente instrumente legale pentru a evita dizolvarea Consiliului local.
În acest context, Comisia va sesiza Centrul Național Anticorupție în vederea examinării acțiunilor primarului comunei Lozova și secretarului Consiliului comunal Lozova prin prisma semnelor constitutive ale contravenției de abuz de putere sau abuz de serviciu.
Totodată, CEC va solicita Oficiului teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat verificarea legalității actelor administrative, aferente subiectului în cauză, emise de autoritățile locale.
În acest fel, CEC va reveni la examinarea circumstanțelor pentru dizolvarea de drept a Consiliului comunal Lozova, raionul Strășeni, după recepționarea informațiilor relevante din partea instituțiilor de control.