Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a solicitat celorlalte componente ale Comisiei, ca orice exercițiu militar să fie efectuat în afara Zonei de Securitate, în punctele de dislocare a așa numitelor forțe de menținere a păcii. Adresarea a fost făcută în cadrul ședinței de ieri, 27 ianuarie, a Comisiei Unificate de Control care s-a întrunit în or. Tighina, transmite sursa.
Avertismentul a fost lansat după mai multe exerciții și antrenamente ale militarilor care s-au activizat pe parcursul ultimelor două luni. La începutul lunii ianuarie trupele ruse și cele transnistrene au efectuat exerciții militare chiar pe teritoriul localităților Corjova și Varnița, printre automobile și oamenii care se deplasau la serviciu.
„Cu referire la procesul de instruire în cadrul Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii, pentru a exclude pe viitor desfăşurarea antrenamentelor în raza posturilor de pacificare, delegaţia Republicii Moldova a intervenit cu propunerea de a dispune Comandamentului Militar Întrunit să elaboreze unele reglementări, astfel încât militarii să utilizeze în acest scop punctele de dislocare permanentă a unităţilor de pacificare sau centrele de instruire din afara Zonei de Securitate”, se arată într-un comunicat al Delegației Chișinăului în CUC.
Delegația RM s-a referit și la multiplele abuzuri ale așa-numiților „grăniceri”, care generează discreditarea conceptului operațiunii de pacificare.
În problema eficientizării procesului existent de monitorizare a Zonei de Securitate, abordată constant în ultima perioadă de Chișinău și respinsă de Tiraspol, reprezentanții Misiunii OSCE în Comisie și-au anunțat disponibilitatea de a participa la elaborarea unui nou mecanism, în cazul unei decizii consensuale a părților.
În cadrul ședinței au fost aprobate doar câteva rapoarte săptămânale privind situația în Zona de Securitate, s-a decis relansarea grupurilor de lucru, și întreprinderea unor măsuri suplimentare anti-Covid pentru a proteja efectivul și a asigura activitatea neîntreruptă a așa numiților pacificatori.