Economie

Autoritățile au aplicat reforme în sectorul energetic

Autoritățile au efectuat mai multe reforme în sectorul energetic din R. Moldova.

”Republica Moldova a înregistrat cel mai semnificativ progres privind implementarea legislației europene în domeniul energiei în cadrul Comunității Energetice”, a declarat Constantin Borosan, transmite sursa.

Reformele principale implementate și recomandările Secretariatului Comunității Energetice sunt grupate pe sectoare în felul următor:

Reforme în sectorul energiei electrice

Progres în privința separării și certificării (unbundling-ul) Moldelectrica conform modelului ISO urmare a modificărilor în februarie 2022 la Legea energiei electrice;

Intrarea în vigoare în iunie 2022 a Regulilor pieței energiei electrice, care au fost aprobate de ANRE în august 2020;

Înregistrarea sucursalei Energocom în România și accesarea pieței zilei următoare gestionată de către operatorul comercial al pieței de energie OPCOM;

Instituirea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice destinat acordării compensațiilor în factura de energie și acordarea subvențiilor pentru înlocuirea electrocasnicelor;

Inițierea activităților de proiectare și construcție a liniei electrice aeriene LEA 400 kV Vulcănești – Chișinău;

Sincronizarea de urgență la data de 16 martie 2022 a sistemelor energetice ale Moldovei și Ucrainei cu sistemul energetic ENTSO-E Europa Continentală;

Lansarea, începând cu 30 iunie 2022, a schimburilor comerciale de energie electrică dintre blocul comun Moldova / Ucraina cu ENTSO-E Europa Continentală în paralel cu creșterea graduală a capacității transfrontaliere de tranzacționare;

Alocarea capacității comerciale transfrontaliere prin oferirea posibilității de rezervare a secțiunii de interconectare a hotarului Moldova – România.

Reforme în sectorul gazelor naturale

Modificarea Legii cu privire la gazele naturale în iulie 2022 care instituie un mecanism de certificare și asigurare a independenței operatorului Moldovatransgaz, care prevede că, în cazul inacțiunii operatorului, ANRE retrage licența și desemnează un alt operator după modelul ISO;

Aprobarea de către ANRE a tarifelor de tipul intrare/ieșire pentru serviciul de transport al gazelor naturale aplicate de către ambii operatori de transport Vestmoldtransgaz și Moldovatransgaz;

Înregistrarea începând cu 1 noiembrie 2022 a operatorului Moldovatransgaz pe platforma RBP / Regional Booking Platform, care oferă posibilitatea rezervării de capacitate oricărui trader european de gaze;

Consolidarea capacităților Energocom în calitate de furnizor de gaze naturale, care generează concurență pe piața angro de gaze dominată de Moldovagaz;

Instituirea platformei de tranzacționare a gazelor naturale prin înregistrarea și licențierea în Republica Moldova a sucursalei Bursei Române de Mărfuri;

Transpunerea în iulie 2022 a Regulamentului REMIT 1227/2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie prin adoptarea modificărilor la Legea cu privire la gazele naturale și Legea cu privire la energetică;

Creșterea securității aprovizionării cu gaze naturale datorită utilizării interconexiunii cu România, odată cu operaționalizarea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău în octombrie 2021, precum și datorită utilizării gazoductului transbalcanic în regim revers-flow după construcția acestuia în anul 2019;

Crearea stocurilor strategice de gaze naturale și accesarea facilității de finanțare a BERD în valoare de 300 EUR pentru achiziția gazelor naturale;

Aprobarea Planului de acțiuni de măsuri de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizării gazelor naturale și pregătire pentru perioada sezonului de încălzire 2022-2023.

Reforme în sectorul energiei regenerabile

Efectuarea celei de-a doua cercetări privind consumul de energie în gospodăriile casnice, având în vedere inconsistența informațiilor din diferite surse privind consumul de biomasă în zona rurală, precum și considerând angajamentul țării de a reduce consumul biomasei non-sustenabile;

Alocarea și valorificarea parțială pe parcursul anului 2022 a cotelor de capacitate aferente schemei de sprijin tarif fix pentru capacități mici de generare a energiei electrice;

Aderarea pe parcursul anului 2022 la sistemul regional al garanțiilor de origine privind energia electrică produsă din surse regenerabile de energie și instituirea registrului electronic al garanțiilor de origine în gestiunea furnizorului central de energie electrică Energocom.

Reforme în sectorul eficienței energetice

Lansarea pe parcursul anului 2022 a Proiectului „Eficiența Energetică în Republica Moldova”, destinat îmbunătățirii eficienței energetice în sectorul clădirilor publice;

Finalizarea proiectului de Lege privind etichetarea energetică a produselor cu impact energetic, care transpune prevederile Regulamentului 2017/1369 și care prevede implementarea noului design al etichetelor energetice;

Lansarea pe parcursul anului 2022, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, a proiectelor de îmbunătățire a eficienței energetice în cadrul sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică Chișinău și Bălți.

#reforme #sectorul_energetic #Moldova #Autoritățile #aplicare

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button