„Fenomenul pe care îl putem numi generic „Maia Sandu”, care a avut o deschidere extraordinară a Occidentului, față de Republica Moldova, a fost unul dintre factorii decisivi în luarea deciziei de joi a Consiliului European”, e de părere analistul politic, Victor Ciobanu.
Acesta menționează spune că Maia Sandu este un președinte potrivit, în momentul potrivit, la locul potrivit și care a fost primită cu brațele deschise de către liderii Occidentali și asta s-a văzut și la Summitul care a avut loc în iunie în Republica Moldova, transmite sursa.
„Războiul a schimbat absolut datele problemei și cred că în cea mai mare măsură, de fapt acest salt vertiginos pe care l-am produs, pentru că într-adevăr suntem campioni, nicio țară nu a parcurs atât de repede aceste etape de la statut de candidat, până la deschiderea negocierilor, tot asta grație situației geopolitice în primul rând, și luptei eroice cu acest război.
Evident, a fost, în primul rând, o decizie politică, dar nu trebuie să diminuăm nici rolul nostru și cred că fenomenul pe care îl putem numi generic „Maia Sandu”, care a avut o deschidere extraordinară a Occidentului, față de Republica Moldova, a fost al doilea factor care a fost decisiv în luarea acestor decizii. Aici nu vreau să subestimez efortul celorlalți actori care au contribuit la acest rezultat. E pentru prima dată când un șef de stat a contribuit atăt de mult la o decizie importantă pentru Republica Moldova.
Chiar pe acest palier de politică externă am avut cele mai mari rezultate, desigur nu putem să-l omitem din ecuație și pe ministrul Popescu din acest proces, dar rolul decisiv, după mine, a fost totuși al Maiei Sandu care a fost un președinte potrivit, în momentul potrivit, la locul potrivit și care a fost, într-un fel, absolut relevant Occidentului și a fost primită chiar cu brațele deschise și asta s-a văzut și la Summitul pe care l-am găzduit aici la Chișinău.
Într-o altă configurație de putere politică la Chișinău, îmi vine greu să îmi imaginez că am fi obținut un asemenea rezultat fulminant care e cu adevărat istoric. În sfârșit, am schimbat acel ecartament și am trecut de pe șenilele fostului imperiu, pe cele europene. Deja de aici încolo e doar o singură cale, doar că de noi depinde cât de repede ajungem la stația terminus, adică la destinație, devenind membri cu drepturi depline în Uniunea Europeană”, a declarat analistul politic, Victor Ciobanu, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”de la TVR Moldova.
„Extinderea Uniunii Europene este principalul instrument pe care îl poate aplica pentru a-și lărgi valorile sale, dar cel mai important, transmiterea unui mesaj puternic pentru Ucraina, în primul rând, că e primită în UE. Discuțiile care au vizat subiectul extinderii săptămâna curentă, au vizat foarte mult Ucraina și Republica Moldova și știm foarte bine că Republica Moldova a avut un sprijin plenar din partea tuturor statelor membre a UE și pentru Uniunea Europeană era important să transmită un mesaj puternic de susținere regiunii noastre, mai ales atunci când există aceste provocări, inclusiv din partea unor state membre care au o poziție diferită față de celelalte. Este un moment de cotitură când Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că pune în capul mesei interesul comun, care e cel să se extindă, să extindă stabilitatea, securitatea, pacea în regiune și să-și respecte angajamentele, promisiunile”, adaugă directorul IPRE, Iulian Groza.
Decizia istorică a Consiliului European de a deschide negocierile de aderare a Republicii Moldova şi Ucrainei la Uniunea Europeană a fost luată după multe ore de discuţii. Hotărârea a fost o surpriză, după ce Ungaria a amenințat în repetate rânduri că va bloca începerea negocierilor cu Ucraina.